Comentariu realizat de pastorul Alejandro Bullon

STUDIUL 13 Administrarea creştină – privilegiu şi responsabilitate

Bună prietenul meu, din nou ajungem la sfârşitul unui nou trimestru, spun din nou pentru că timpul trece, trimestrele se termină, iar aşteptarea venirii Domnului ar trebui să strălucească în inimile noastre. Exact ca atunci când eram mici am ajuns în sabatul 13. Eu mă gândeam când am intrat în lucrare că în timpul vieţii mele va veni Hristos. Am ajuns bătrân iar Isus nu a venit. Dar ajungem la sfârşitul acestui trimestru vorbind despre rezultatele administrării creştine. Ce este administrarea creştină? Este procesul în care ne întoarcem la Dumnezeu. Am spus-o de mai multe ori pe parcursul acestui trimestru că păcatul ne-a despărţit de Dumnezeu. Când am ieşit din mâinile lui Dumnezeu reflectam caracterul Său şi trăiam împreună cu El o experienţă de comuniune, legătură puternică, de tovărăşie zilnică.
Dar fără îndoială păcatul ne-a separat de El. Păcatul este îndrăzneaţa atitudine a omului de a alege propriul drum crezând că este cel mai bun. În ebraică există cinci cuvinte care definesc păcatul, una dintre ele înseamnă a se îndepărta de la drum, a abandona, a pierde drumul, a se rătăci, iar tu ştii că drumul, calea este Isus. El a spus într-o zi, “Eu sunt Calea” de aceea a te îndepărta de pe Cale, este a te îndepărta de Isus, înseamnă a administra viaţa noastră ca şi cum ar fi a noastră, neţinând cont că noi am primit-o cu împrumut de la Dumnezeu. Rezultatul acestei atitudini răzvrătite este moartea, pentru că în ciuda faptului că noi credem că putem să trăim singuri, că gândim că putem să facem ce ne pare mai bine, adevărul este că nu ştim să trăim, creându-ne numai probleme. Te rog să te gândeşti la Eva. Când ea a decis să mănânce din fructul oprit credea ea că va muri? Nu, din contra, ea credea că va fi ca Dumnezeu şi fără îndoială că rezultatele se pot observa până în ziua de astăzi. În acest context, ce este oare administrarea creştină? Simplu, a te întoarce la Dumnezeu, a reveni la Dumnezeu, a merge pe căile Sale, urmându-L, recunoscând că viaţa nu este a noastră ci că am primit-o cu împrumut şi că trebuie să o administrăm urmând instrucţiunile Sale. Şi care este rezultatul acestei întoarceri la Dumnezeu? Aceasta este tema acestei săptămâni.
Primul rezultat al celui care se întoarce la Dumnezeu este smerenia. De ce smerenia? Pentru că acesta este rezultatul întovărăşirii cu Dumnezeu, iar baza caracterului divin este dragostea, smerenia şi mila. Ioan spune că Dumnezeu este dragoste. Aşa că dacă ne întoarcem la dragoste, la smerenie care chiar Dumnezeu vom reflecta aceste caracteristici în mod automat. Problema smereniei este foarte interesantă. În Vechiul Testament în general prin smerenie se înţelege ca un sinonim al milei lui Dumnezeu care a manifestat-o faţă de păcătos. Dumnezeu este plin de duioşie faţă de om şi de aceea nu îl distruge iar aceasta în ciuda păcatului său. Aşa că îl cheamă, îi dă o nouă oportunitate, îl cheamă să se întoarcă în braţele Sale şi să meargă din nou cu El. Acesta este conceptul de smerenie pe care îl găsim în VT, smerenia lui Dumnezeu este baza sfinţeniei Sale şi al dorinţei Sale de împăcare cu omul.Fără îndoială că în NT în special în epistolele lui Pavel smerenia are un al doilea sens şi anume devotamentul pe care îl arată omul faţă de Dumnezeu. Deci omul reflectă smerenia lui Dumnezeu, omul care merge pe Căile Sale. Dragostea lui Dumnezeu străluceşte în viaţa nouă a celui convertit şi îl conduce pe Căile Sale pentru a împlini Voia Sa. 1 Timotei 3,16 spune:
16 Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”
Aici vorbeşte despre smerenie, evlavie şi vorbeşte fără îndoială de Isus Hristos pentru că El a fost Cel care a fost predicat lumii, care S-a întrupat, care a fost cunoscut pe pământ şi primit în slava cerească. Dar cum Pavel vorbeşte de evlavie, aceasta nu este altceva decât teoria Evangheliei, este însuşi Evanghelia întrupată. Un om smerit, evlavios este cel care merge pe căile lui Dumnezeu, caută compania Lui iar ca rezultat reflectă caracterul Învăţătorului său, se întrupează Evanghelia în viaţa sa. Acesta este omul smerit, evlavios. Prin contrast cel care nu este aşa, este un profan, ne evlavios, este cel care nu merge cu Dumnezeu, mergând pe propriul drum, administrându-şi viaţa primită cu împrumut aşa cum vrea ca şi cum ar fi a lui. Dar Dumnezeu îl invită necontenit pentru a se întoarce în braţele Sale pentru că El nu doreşte ca să moară, El nu doreşte moartea păcătosului ci să se pocăiască şi să trăiască. Prin administrare creştină nu trebuie să se înţeleagă numai darea zecimii şi a darurilor, ci a da chiar viaţa sa, fiinţa sa întreagă pentru că am ieşit din mâna lui Dumnezeu, am ales drumul nostru, ne-am rătăcit departe de Dumnezeu unde moartea ne cuprinde pas cu pas. Dar Dumnezeu doreşte ca noi să trăim de aceea ne cheamă de repetate ori să ne întoarcem la El.
În partea a doua a studiului vom vedea mai în detaliu care este relaţia dintre administrarea creştină şi evlavie. În prima parte am văzut că prin administrarea creştină înţelegem întoarcere la Dumnezeu. De ce să ne întoarcem? Pentru că păcatul ne-a făcut să alegem propria noastră cale şi ne-am depărtat de Creatorul nostru. Departe de Dumnezeu viaţa este o tragedie. Prima tragedie este că pierdem caracterul lui Dumnezeu, iar cu caracterul nostru deformat ne creăm numai probleme datorită faptului că nu luăm decizii înţelepte, ne înşelăm în decizii iar aceste greşite decizii ne aduc suferinţă şi durere. Începem să murim printr-o moarte lentă care blochează toate lucrurile bune ce avem. Dar Dumnezeu nu se dezice de noi şi doreşte să ne aducă din nou la sânul Său dorind să ne înveţe din nou cum să trăim cu El. De aceea Tit 2,11-13 spune:
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,
Cine sunt cei mântuiţi? Cei care s-au întors în braţele Sale iar Pavel spune că harul s-a arătat pentru mântuirea tuturor oamenilor şi continuă… 12 Şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea
Iată că mântuirea ne învaţă, nu numai ne salvează din păcat, ci chiar mai mult şi continuă:
12 Şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 Aşteptând fericită noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
Aş putea să continui comentariul analizând numai acest text, atât de bogat in idei e. Dumnezeu ne mântuieşte şi pentru ce ne mântuieşte? Pentru a ne învăţa să mergem pe căile lui Dumnezeu, să renunţăm la căile răutăţii şi ne sfinţeniei, a dorinţelor păcătoase şi să trăim o viaţă neprihănită şi smerită aşteptând venirea lui Isus.
Îţi aminteşti că în studiul de săptămâna trecută am învăţat că una dintre caracteristicile administratorului înţelept este că trăieşte conştient de faptul că Isus vine curând. Acest a merge cu Dumnezeu înseamnă a trăi în funcţie de conştienţa venirii lui Isus şi îl determină pe administratorul credincios să manifeste în viaţa sa caracterul Învăţătorului său trăind cu smerenie. Acest stil de viaţă este ofensiv pentru Diavol şi de aceea îşi manifestă ura faţă de cei care doresc să trăiască viaţa pe care a trăit-o Isus. Acesta a fost cazul lui Iov pe care Diavolul l-a atacat cu toată puterea sa luându-i tot ce avea, lucruri, copii, bani, sănătate etc… Dar în ciuda acestui fapt Iov a rămas credincios. El spunea: “Eu ştiu în cine am crezut şi ştiu că mă va ridica din ţărână…
Dacă tu crezi că administratorului credincios îi va merge toate lucrurile bine şi că se va bucura întotdeauna de binecuvântări şi abundentă, că niciodată nu va duce lipsă de nimic? Te înşeli prietenul meu! Dacă Duşmanul va urmări pe cineva este tocmai pe omul sau femeia credincioasă. Atunci cu siguranţă că te vei întreba care este avantajul de a fi credincios. Iată ce îţi spun: nu poate fi cineva credincios pentru că are avantaje, aceasta este o gândire umană şi egoistă, aşa gândesc numai cei care trăiesc departe de Dumnezeu pe căile lor. A fi credincios înseamnă fi leal indiferent de ce s-ar întâmpla, dar Dumnezeu niciodată nu părăseşte pe copiii Săi, aşa că lui Iov i-a dat totul înapoi, chiar îndoit. Diavolul te poate urmări, te poate face să suferi să plângi o zi, doua, trei, dar până la urmă dreptatea învinge pentru că Dumnezeu se manifestă cu putere în viaţa fiului credincios.
Vom trece la partea a treia a studiului şi vom vorbi despre mulţumire. Să citim ce spune în Filipeni 4,11-12:
11 Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. 12 Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Dacă îţi dai seama vei vedea că raţionamentul lui Pavel este foarte interesant. El nu spune că creştinul trebuie să fie sărac, dar nu spune că trebuie să fie bogat, ceea ce spune este faptul că administratorul credincios trebuie să înveţe să fie fericit atât când are abundenţă cum avea Iov înainte de a pierde totul sau ca Iov după ce a pierdut totul. Vrea să spună că, creştinul întotdeauna trebuie să mulţumească lui Dumnezeu pentru tot, conştient că tot ce i se întâmplă este chiar voinţa Divină. A fi fericit pentru creştin nu depinde de ceea ce are sau ce nu are, ci pe cine are, iar dacă ai pe Isus în inima ta vei învăţa să fii fericit în sărăcie sau bogăţie şi abundentă. Dacă afacerile şi finanţele îţi merg bine laudă pe Dumnezeu, fii credincios Lui şi dă-I ceea ce este a Lui, fiind generos cu lucrarea Bisericii, iar apoi după cum spune Pavel învaţă să trăieşti şi în abundenţă, a fi fericit în abundenţă. Şi dacă pierzi totul şi nu mai ai nimic? Atunci să fii fericit în sărăcia ta! Dar îţi spun ceva, când îţi propui să fii generos cu lucrarea Bisericii, mare grijă! Citeşte următorul text din 1 Timotei 6,3-6:
3 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, 4 Este plin de mândrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5 Zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni. 6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
Vrea să spună că poţi predica cu o aparenţă de smerenie, că Biserica nu e bine, că păcatul intră în Biserică, că acesta este păcat, celălalt este tot păcat, dar în realitate această intenţie nu este altceva decât dorinţa de câştig, pentru că pentru lucrarea pe care o propui se va aduna bani, oamenii crezând că tu eşti cel care va corecta biserica şi merită să te sprijine financiar pentru a sprijini lucrarea ta. Dar de atâtea ori am spus că Dumnezeu deja are un plan pentru a conduce Biserica Sa, iar acest plan nu spune că de fiecare dată când un frate se ridică propunând o lucrare înseamnă că imediat trebuie să se facă colectă, nu aşa administrează Dumnezeu Biserica Sa. Acest concept ne conduce la partea a patra a studiului. Aici descoperim că o altă formă de a ne întoarce la Dumnezeu este a descoperi încrederea. Să citim Proverbe 3,5:
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Încrede-te în Dumnezeu chiar şi când totul îţi merge rău, pentru că ce ne mai rămâne când suntem în faţa problemelor, a cancerului, decât să ne întoarcem la Dumnezeu. Am văzut că până şi cei mai necredincioşi în faţa problemelor grave ale vieţii au dorit ajutor divin. Dar a te bizui pe Dumnezeu chiar când totul este în aparenţă bine nu este uşor, pentru că suntem convinşi că putem să rezolvăm problemele singuri, dar administratorul credincios va învăţa să urmeze calea Domnului în orice moment şi circumstanţă, iar cea mai bună formă de a o face este să fim atenţi la învăţăturile lui Dumnezeu care pot fi găsite în Sfintele Scripturi. Una dintre aceste învăţături este faptul că Dumnezeu are pe pământ o Biserică, un popor ales. Iată ce spune Geneza 6,1-2:
1 Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete, 2 Fiii lui Dumnezeu au văzut că feţele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
Iată deja de aici era prezentă Biserica lui Dumnezeu cu numele fiii lui Dumnezeu, vedem aici diferenţa între fiii lui Dumnezeu şi fiii oamenilor. Fiii oamenilor merg pe propriile lor căi, dar fiii lui Dumnezeu merg pe Căile lui Dumnezeu. El întotdeauna a avut o Biserică pe pământ. Apoi a urmat Avraam, Dumnezeu l-a chemat să fie poporul Său, apoi a venit poporul Israel, apostolii, etc… Întotdeauna a existat o Biserică a lui Dumnezeu şi va exista până la sfârşit. Ceea ce mă impresionează că această Biserică a lui Dumnezeu niciodată nu a fost formată numai din persoane evlavioase care mergeau numai pe Căile lui Dumnezeu. De multe ori a existat neghină în mijlocul grâului, dar întotdeauna porunca divină a fost să se lase ca grâul şi neghina să crească împreună până la timpul sfârşitului. De exemplu Biserica apostolică a fost o Biserică care s-a confruntat cu dificultăţi datorită persoanelor ne convertite care erau în mijlocul ei. Uneori chiar liderii se depărtau de calea lui Dumnezeu şi continuau să conducă, dar chiar şi aşa Biserica continua să fie lumina ochilor lui Dumnezeu. Aşa că dacă astăzi ne încredem în El şi în făgăduinţa Sa că El va fi cu Biserica Sa până la timpul sfârşitului şi trebuie să învăţ să cred acest lucru. Dacă cineva nu este în regulă, el va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce face. Datoria mea ca şi lucrător credincios este să continui să cred în Biserica Sa.
Am ajuns la sfârşitul acestui comentariu, iar aici vom vorbi despre influenţa lucrătorului credincios. Iată ce spune Pavel în Romani 14,7:
7 În adevăr, nici unul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
Iată de ce trebuie să ţină cont administratorii lui Dumnezeu. Influenţa unei vieţi este puternică, atât pentru bine cât şi pentru rău. Cea mai bună moştenire care poate fi lăsată pentru posteritate dacă Hristos nu va veni în această generaţie, nu sunt cuvintele mele ci viaţa mea trăită, influenţa mea. A lovi Biserica şi liderii este lucrul cel mai uşor de făcut, dar a construi vieţi prin mărturie personală este cu totul alt lucru. Cei care odată ne-am lăsat găsiţi de Dumnezeu trebuie să trăim aşa cum a trăit El. Pavel spune în Efeseni 5,8-9:
8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. 9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
Care este caracteristica lucrătorului credincios? El poartă în viaţa sa roada Duhului. Şi care este această roadă? Bunătatea! Cuvinte de bunătate, viaţa de bunătate, în neprihănire şi adevăr. De fiecare dată când mă identific cu poporul lui Dumnezeu prima întrebare care trebuie să mi-o pun este: am eu o viaţă plină de bunătate, o viaţă născută în Hristos? Predic eu neprihănirea în Hristos? Prezint eu Adevărul în Hristos? Dacă este aşa, atunci viaţa mea, lucrarea mea trebuie să fie o influenţa care să inspire fiinţele umane pentru a urma pe Isus Hristos.
Dumnezeu să te binecuvânteze!

Traducere si Tehnoredactare: Gabriel Radu

www.7adventist.com/studiu

lectiuneazs@yahoo.com

Programe populare




Comentariile sunt inchise.