Comentariu realizat de pasatorul Alejandro Bullon

STUDIUL 3 Ca toti sa fie una

Inainte de a incepe comentariul din aceasta saptamana trebuie sa ne aducem aminte ca tema centrala a acestui trimestru este unitatea bisericii si ca ultima rugaciune pe care Domnul Isus a facut-o pentru ucenicii Sai a fost ca ei sa fie una. Aceasta rugaciune este in Ioan 17:20,21 „ Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu Tata esti in Mine si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.” In aceasta parte numita rugaciune preoteasca sau rugaciunea de mijlocire a lui Hristos, El se roaga pentru El insusi, pentru apostoli si pentru cei care aveau sa creada mai tarziu prin cuvantul ucenicilor. Noi suntem inclusi in cel de-al treilea grup, suntem cei care am crezut si am primit mesajul prin cuvantul apostolilor. Dar dupa cum putem vedea, una dintre cele mai mari preocupari ale lui Isus inainte de sacrificiul Sau pe cruce, pentru ca aceasta rugaciune a facut-o inainte de moarte, aceata preocupare a fost unitatea copiilor Lui. Dar pentru a putea intelege mai bine tema unitatii despre care se vorbeste in Ioan 17, trebuie sa cunoastem un pic contextul. Aceasta este una din ultimele ocazii in care Domnul Isus putea sa fie cu ucenicii Lui pentru ca de aici merge la moarte. In capitolul 16 El vorbeste de venirea Mangaietorului care este Duhul Sfant. Isus stie ca fara Duhul Sfant ucenicii nu ar fi putut sa traiasca in unitate. Dar dupa ce le vorbeste de Duhul Sfant in capitolul 17: 1-3 Isus spune: „ Dupa ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer si a zis: „ Tata, a sosit ceasul! Proslaveste pe Fiul Tau, pentru ca si Fiul Tau sa te proslaveasca pe Tine, dupa cum I-ai dat putere peste orice faptura, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care I-ai dat Tu. Si viata vesnica este aceasta: sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Aici gasim secretul vietii vesnice pe care o vor toti oamenii. Cand vorbesc de viata vesnica, ma refer la speranta de a merge in cer cand va veni Isus, speranta unui pamant nou, speranta ca pelerinajul nostru pe aceata lume va avea un sfarsit. Secretul pentru a `primi viata vesnica dupa cum spune Domnul Isus este: „ Sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus pe care Lai trimis.” Aceasta cunoastere nu vorbeste despre o cunoastere a teoriei invataturilor Domnului Isus, asa cum sa primesti Mangaietorul despre care vorbeste capitolul 16 nu este doar o experineta mistica sau emotionala. Putem cunoaste o persoana doar cand traim cu acea persoana. Singurul mod prin care vom cunoaste pe Isus este sa traim cu El. De aceea, acesta cunoasteree despre care vorbeste Isus, este una practica si are loc doar in viata acelor ucenici care sunt in rugaciune constanta, studiaza Biblia in fiecare zi si cauta o persoana pe care s-o duca la Isus. De aceea Ioan spune in 17:17,18 „ Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa I-am trimis si eu pe ei in lume.” Te intreb acum: poate exista ceva mai clar decat asta? Aici se vorbeste de misiune ca de un factor al unitatii. De aceea, eu spun ca este inutil sa vorbim de unitatea bisericii cat timp cunoasterea Domnului Isus ramane doar la nivel de teorie, care este predicata, cantata si vorbita. Este necesar sa intram in cunoasterea practica, rugaciune, citirea bibliei si sa cautam sa aducem pe cineva la Hristos. Atunci si doar atunci vom cunoaste pe Isus cu adevarat, si atunci si numai atunci vom vedea unitate in biserica. Vom trece de la a petrece timp in discutii care nu duc la nimic, la implinirea misiunii pe care Domnul Isus ne-a incredintat-o cand a zis: Asa cum Tu M-ai trimis ii trimit si Eu. Daca pierdem din vedere acest lucru, vom incepe sa discutam orice tema care nu are nimic in comun cu ceea ce Dumnezeu ne-a dat sa facem si rezultatul va fi o biserica dezbinata.
Atunci cand nu exista un plan care uneste toata biserica, cand se pierde din vedere misiunea la care Dumnezeu ne-a chemat, orice lucru este motiv de dezbinare. Partea a doua. Asa cum am mai spus, in rugaciunea preoteasca a Domnului Isus, se roaga pentru EL insusi apoi pentru ucenicii Lui. Ioan 17: 9-11 spune: „ Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu, pentru ca sunt ai Tai; tot ce este al Meu este al Tau, si ce este al Tau este al Meu, si Eu sunt proslavit in ei. Eu nu mai sunt in lume dar ei sunt in lume si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pzeste in Numel Tau pe aceia pe care Mi I-ai dat, pentru ca ei sa fie una cum suntem si Noi.” Iti dai seama ca preocuparea Domnului Isus era ca ei vor ramane in aceasta lume plina de rautate. Suntem calatori prin desertul acestei vieti, moartea inca ne mai smulge din brate fiintele iubite, inca se mai nasc copii condamnati la moarte de mici; exista violenta, tradare, boala, moarte. In Ioan 17:14 spune: „ L-am dat cuvantul Tau si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume dupa cum Eu nu sunt din lume.” Vrea sa spuna ca Isus ne-a dat cuvantul ca sa-l ducem mai departe in lume, dar lumea in loc sa-l acepte ne uraste. In ciuda acestui lucru Domnul Isus se roaga asa in versetul 15 „ Nu te rog sa-i iei din lume ci sa-i pazesti de cel rau.” Noi trebuie sa continuam in acesta lume pana ce Hristos se va intoarce. Dumnezeu ne-a dat aceasta misiune ca sa ne mentina uniti. Misiunea de a predica Evanghelia tuturor nu ne-a fost data pentru ca Dumnezeu nu o poate face. El ar putea face acest lucru intr-o secunda. Dar El ne-a dat noua acesta misiune pentru ca avem nevoie sa ne implicam in slujba de a aduce pe altcineva la Hristos cu scopul de a ajuta acea persoana sa creasca spiritual si sa ramana unita cu Hristos. Te-ai intrebat vreodata de ce biserica isi pierde timpul cu alte lucruri chiar in tarile unde se pare ca a pierdut batalia? Atunci cand un crestin nu este implicat si dedicat in a cauta oameni pe care sa-i aduca la Hirstos, cand liderii bisericii pierd din vedere misiunea, atunci incep sa iroseasca timpul discutand teorii, uitand ce a zis Domnul Isus: Asa cum Tu M-ai trimis in lume asa ii trimit si Eu in lume.” De ce a venit Isus pe pamant? Ca sa mantuiasca pe cei pacatosi. Si de ce am fost salvati? Petru spune in 1 Petru 2:9 „ Voi insa sunteti o semintie alesa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu si L-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata.” Partea a treia. Aici vom vedea cererea pe care o face Domnul Isus Tatalui pentru cei ce aveau sa creada in cuvantul predicat de apostoli, adica noi astazi. In Ioan 17:23 spune : „ Eu in ei si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” Secretul unitatii crestine depinde de : „ Eu in ei si Tu in Mine.” Doar atunci se poate implini ce s-a spus in versetul 22: „ Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una cum si Noi suntem una.” Aici ne confruntam din nou cu un concept practic, nu este un argument teologic, ci trebuie sa ducem biserica sa traisca in Hristos si sa reflecte gloria si caracterul Sau. Dar cum se traiaste in Hristos? Acest lucru nu este doar ceva frumos sau romantic care sa fie filozofat. Serva Domnului spune in devotionalul „Ridica-ti ochii”: „ Doar cand ne daruim lui Dumnezeu pentru ca El sa ne foloseasca in serviciul omenirii ne facem partasi ai gloriei si ai caracterului Sau.” Dumnezeu nu ne-a incredintat misiunea predicarii Evangheliei pentru ca El nu putea s-o faca, El este Dumnezeu. Serva Domnului Spune in Hristos lumina lumii: „ Dumnezeu ar fi putut atinge obiectivul de a salva pe pacatosi fara ajutorul nostru; dar ca sa putem dezvolta un caracter ca al lui Hristos, trebuie sa luam parte la lucrarea Lui.” Pana ce nu participam la acesta lucrare, caracterul nostru nu va fi la fel cu cel al Domnului Isus ci va fi un caracter egoist si omul egoist nu poate trai in unitate. Un om egoist vrea sa invinga intotdeauna si sa aiba dreptate. Nu ma intereseaza sa stiu ce gandeste celalat, vreau doar sa castig. Vreau sa-l convin pe celalat, nu vreau sa fiu convins. De ce suntem asa? Pentru ca suntem egoisti, pentru ca nu reflectam caracterul lui Hristos si nu-l vom
reflecta niciodata daca nu ne ducem sa cautam o persoana pe care s-o aducem la Hristos. Traim momente dificile in istoria bisericii noastre. Vedem cum persoane se ridica si fac discursuri frumoase pentru a sustine o idee sau alta. Dar eu vreau sa-i intreb: unde este persoana pe care ai adus-o la Isus? Cum putem sa reflectam caracterul lui Isus in timp ce lasam misiunea pe seama institutiei bisericii si nu ne implicam in mod personal? Nu vorbim de mantuirea prin fapte, mantuirea este doar prin har si nu trebuie sa facem nimic pentru a fi mantuiti. Aici vorbim de dezvoltatrea caracterului lui Hristos in vietile noastre. Partea a patra. Aici vom vorbi despre misiunea orientata de dragoste. Intr-o zi eu spuneam povestea vietii unei persoane care apartinea unei alte denominatiuni religioase si biserica radea aproape in hohote. Nu exista un motiv de ras. Eu nu faceam altceva, decat sa povestesc cum in orice biserica putem gasi oameni sinceri, oameni minunati, care-L cauta pe Isus cu lumina pe care o au si acesta nu este un motiv de ras. Din contra, ar fi un bun motiv ca sa iesim si sa cautam acele persoane, sa le aratam cu dragoste ca nu este nevoie sa sufere ca sa gaseasca pacea, ci trebuie doar sa se intalnesca cu Isus. Dar acel ras al oamenilor mi-a demostrat ca de multe ori privim pe oamenii din alte biserci, nu cu dragoste si mila ci cu un orgoliu religios care ma face uneori sa tremur. In fiecare biserica exista persoane bune si sincere care cauta sa inteleaga mai bine Cuvantul lui Dumnezeu. Exista adevaruri in Sfanta Scriptura pe care multe persoane nu le cunosc si datoria noastra este sa mergem ss-i cautam si sa-i invatam cu dragoste. Noi nu suntem un partid politic sau un grup de fani ai unei echipe de fotbal. Misiunea noastra nu este sa demonstram ca toti sunt gresiti si numai noi avem adevarul, pentru ca adevarul nu este o teorie ci este o persoana, persoana Domnului Isus. El a spus in Ioan 10:16 „ Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu si va fi o turma si un astor.” Ajungem la sfarsitul acestui studiu vorbind de instrumentul puternic pe care Dumnezeu ni l-a lasat ca sa putem duce la indeplinire misiunea. Sa citim 1 Ioan 4: 7-9 „ Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu, si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau fiu ca noi sa traim prin El.” Primul lucru pe care vreau sa-l scot in evidenta este ca dragostea este de la Dumnezeu. Nu exista vreun om care sa poata fabrica dragostea, asa ca omul care vrea sa iubeasca trebuie sa mearga la Dumnezeu. Singurul mod prin care ii putem iubi pe oameni, ii putem acepta asa cum sunt, putem sa respectam opiniile lor, singurul mod prin care putem sa-i intelegem sau macar sa incercam sa-i intelegem este reflectand dragostea lui Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie sa mergem la El pentru ca Dumnezeu este dragoste. Trebuie sa traim cu El si pentru asta trebuie sa ne rugam in fiecare zi, sa studiem Cuvantul in fiecare zi si sa cautam sa aducem pe cineva la Hristos. Daca nu fac aceste trei lucruri nu merg la Dumnezeu. Si daca nu merg la El nu pot avea dragoste pentru ca dragostea vine de la Dumnezeu si nnu de la oameni. In 1 Ioan 2:3-5 spune: „ Si prin aceasta stim ca Il cunoastem daca pazim poruncile Lui. Cine zice Il cunosc si nu pazeste poruncile Lui este un mincinos si adevarul nu este in el. Dar cine pazeste cuvantul Lui, in el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desavarsita; prin aceasta stim ca suntem in El.” Acest text ne avertizeaza de un alt pericol, acela de a spune ca Dumnezeu este dragoste, nu trebuie decat sa iubesc si nu este nevoie sa ascult. Dar Ioan spune ca stim ca Il cunoastem daca ascultam de poruncile Lui. Domnul Isus a spus intr-o zi: „ Daca Ma iubiti veti pazi poruncile Mele.” Acum vreau sa-ti spun un lucru: este posibil sa pazesti poruncile fara sa iubesti pe Dumnezeu, dar este imposibil sa iubesti pe Dumnezeu si sa nu pazesti poruncile Lui. De aceea prioritatea noastra nu trebuie sa fie pazirea poruncilor cu orice pret, ci sa cautam pe Dumnezeu si sa traim cu El intr-o relatie practica de dragoste in asa fel incat caracterul Sau sa fie reflectat in viata noastra si persoanele din jurul nostru sa poata vedea in viata noastra dragostea lui Hristos. Aceasta este o experienta de crestere in credinta. Eu ma bucur ca aceste doua texte sunt scrise de Ioan, care prima data cand a venit la Isus era fiul tunetului, dar cand a scris aceste texte era ucenicul iubirii. Cum s-a
transformat un fiu al tunetului intr-un ucenic al iubirii? Acesta este un miracol al convertirii, al transformarii si cresterii in Hristos. Ioan a ramas unit cu invatatorul sau, nu s-a separat de El, a fost ucenicul care a stat cel mai aproape de Isus si care s-a culcat cu capul pe pieptul Lui. Aici vorbim de o intimitate spirituala. Cauta pe Isus in rugaciune, in studiul bibliei si aducand o persoana la El. Traieste cu Isus, traieste acea experienta frumoasa de comuniune si Dumnezeu va face restul in tine si prin tine si caracterul Sau va incepe sa se vada in tine. Atunci vom inceta sa mai fim egoisti, mandrii, aroganti, stapanii adevarului si vom putea sa fim umili si blanzi ca porumbeii. De ce ? Pentru ca Isus Hristos a spus: „ Veniti la Mine si invatati de la Mine caci Eu sunt bland si smerit cu inima.” Dragul meu, toti trebuie sa crestem, de la presedintele uniunii pana la ultimul membru al bisericii, toti avem nevoie sa crestem. Cresterea este o lupta zilnica, o cautare permanenta a iubirii lui Hristos. De multe ori suntem preocupati cu comportamenul exterior si nu cu manifestarea iubirii in interior si uitam ca acesta este viata care vine din interior si care ne este data de Hristos. Acesta iubire se va manifesta printr-un comportament bun. Sa ne gandim la toate aceste lucruri. Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Traducerea si Tehnoredactarea: Maria Badea

www.7adventist.com/studiu/

lectiuneazs@yahoo.com

Programe populare




Comentariile sunt inchise.