Claudia Butoi & Mihai Butoi „9.3 Misiunea împăcării (st9 Cea mai convingătoare dovadă)”

Luni, 26 noiembrie – Misiunea împăcării

Dezordinea, necazurile, războaiele şi conflictele din lume ne afectează şi pe noi, atât individual, cât şi ca biserică şi ca popor. Uneori, viaţa este o adevărată luptă. Însă conflictul şi dezordinea nu vor domni veşnic. Dacă păcatul a adus discordia, Dumnezeu intenţionează să readucă armonia în univers.

În Efeseni 2:13-16, Pavel arată ce a făcut Hristos pentru a aduce pacea între credincioşi. Şi, dacă a reuşit să unească evreii şi neamurile din secolul I, cu cât mai mult va reuşi să-i unească astăzi pe oamenii de diferite rase, etnii şi culturi din care este compusă biserica noastră! Iar odată ce unirea este realizată, putem merge în lume să vestim Evanghelia.

2. Ce spune Pavel despre împăcare? În ce constă lucrarea noastră în lumea aceasta? Ce schimbări putem aduce în societate dacă acţionăm uniţi ca biserică? 2 Corinteni 5:17-21

Ca făpturi noi, Dumnezeu ne încredinţează o misiune importantă, o triplă lucrare a împăcării.

1. Biserica noastră este formată din credincioşi care erau odinioară depărtaţi de Dumnezeu, dar care, prin harul şi jertfa lui Hristos, au fost apropiaţi de El prin Duhul Sfânt. Noi suntem rămăşiţa şi avem de dus în lume un mesaj necesar pentru timpul sfârşitului. Misiunea noastră este să-i invităm pe cei care sunt încă departe de Dumnezeu să se împace cu El şi să ni se alăture în misiune.

2. Biserica este formată din credincioşi împăcaţi unul cu altul. Cine este una cu Hristos este una şi cu ceilalţi credincioşi. Acesta nu trebuie să fie doar un ideal înalt, ci o realitate vizibilă. Pacea şi armonia dintre fraţi şi surori este dovada pentru lume că Isus este Mântuitorul şi Răscumpărătorul (Ioan 13:35).

3. Prin această misiune a împăcării, biserica se implică în aducerea la îndeplinire a planului lui Dumnezeu de răscumpărare. Miza marii lupte este Dumnezeu şi caracterul Său. Unitatea şi pacea din biserică sunt parte din împlinirea planului Său înţelept (Efeseni 3:8-11).

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/cea-mai-convingatoare-dovada/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.