Florina & Ionuţ Sanda „8.7 Un gând de încheiere (st8 Unitatea în credinţă)”

Vineri, 23 noiembrie – Un gând de încheiere

Adventiştii de ziua a şaptea au în comun cu alte confesiuni creştine câteva convingeri importante. Convingerea principală este, desigur, mântuirea doar prin credinţă, prin moartea ispăşitoare şi înlocuitoare a lui Isus. La fel ca alţi creştini, noi credem că nu suntem socotiţi neprihăniţi prin fapte, ci prin jertfa lui Hristos. Ellen G. White a scris următoarele: „Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.»” – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 15

În acelaşi timp, convingerile noastre fundamentale, precum şi practicile şi stilul de viaţă care decurg din aceste convingeri, fac ca mesajul nostru să fie unic în lumea creştină. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că altminteri cum s-ar justifica existenţa noastră? Dragostea noastră pentru Isus şi învăţătura pe care o propovăduim ar trebui să ne unească puternic.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/unitatea-in-credinta/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.