Maria Badea & Titu Boabă; ”8.7 Un gând de încheiere (st8 Isus în scrierile lui Petru)”

Vineri, 19 mai – Un gând de încheiere

„Termenul ebraic (Mesia şi echivalentul lui grecesc, Christos) se referă la Eliberatorul aşteptat de iudei, la Trimisul lui Dumnezeu care avea să inaugureze o nouă eră pentru poporul lui Dumnezeu. Evident că, atunci când îl numesc «Hristos», scriitorii Noului Testament se referă la faptul că Domnul Isus a fost pus deoparte pentru o misiune specială.

Titlul Christos apare de peste cinci sute de ori în Noul Testament. Cu toate că printre contemporanii lui Isus circulau mai multe concepţii despre Mesia, este acceptat în general faptul că, până în secolul I, iudeii ajunseseră la ideea că Mesia era o persoană aflată într-o relaţie specială cu Dumnezeu. El avea să inaugureze sfârşitul veacului, când avea să fie întemeiată împărăţia lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu avea să intervină direct în istorie, eliberându-Şi poporul. Isus a acceptat titlul de «Mesia», dar nu a încurajat utilizarea lui, fiindcă avea conotaţii politice care stârneau suspiciuni. Deşi în spaţiul public a evitat să Şi-l asume pentru a-Şi descrie misiunea, Isus nu i-a mustrat pe Petru (Matei 16:16,17) şi pe femeia din Samaria (Ioan 4:25,26) fiindcă l-au folosit. El ştia că era Mesia, după cum observăm din raportul lui Marcu, în care Isus vorbeşte despre cei care le vor da ucenicilor de băut un pahar cu apă în Numele Său, «pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos» (Marcu 9:41).” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 12, p. 165

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.