Maria Badea & Titu Boabă; ”8.6 Isus recunoscut ca Dumnezeu (st8 Isus în scrierile lui Petru)”

Joi, 18 mai – Isus recunoscut ca Dumnezeu

Petru era convins că Isus era nu doar Mesia, ci Domnul însuşi. Aceasta înseamnă că, atunci când a scris cele două epistole, era convins că Mesia era Dumnezeu. Cuvântul „Domn” poate fi un termen de politeţe, dar poate face referire şi la Divinitate. În 1 Petru 1,3 şi 2 Petru 1:8,14,16, apostolul se referă la Isus, Mesia, Hristosul, în calitate de Domn, de Dumnezeu.

La fel ca alţi scriitori din Noul Testament, Petru descrie relaţia dintre Isus şi Dumnezeu prin cuvintele „Tată” şi „Fiu”. De exemplu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (1 Petru 1:3; 2 Petru 1:17). Isus este numit Fiu preaiubit (2 Petru 1:17), iar autoritatea Sa ca Domn, în sensul de poziţie cerească, derivă din relaţia Sa specială cu Dumnezeu Tatăl.

6. Citeşte 2 Petru 1:1 şi compară cu Ioan 1:1 şi Ioan 20:28. Ce ne spun aceste texte despre divinitatea lui Isus?

Petru îl numeşte pe Isus Dumnezeu şi Mântuitor. În limba greacă, articolul hotărât apare la ambii termeni (Dumnezeul, Mântuitorul), ceea ce înseamnă că ambele titluri îi sunt atribuite lui Isus. Textul acesta este unul dintre argumentele clare din Noul Testament că Isus este pe deplin Dumnezeu.

Pe măsură ce s-au străduit să înţeleagă cine era Isus, creştinii au pus cap la cap dovezile din Noul Testament. În scrierile lui Petru, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt persoane distincte (de exemplu, Tatăl şi Fiul: 1 Petru 1.3; 2 Petru 1:17; Duhul Sfânt: 1 Petru 1:12; 2 Petru 1:21), la fel ca în restul Noului Testament. Iar Isus este prezentat ca fiind Dumnezeu deplin, ca de altfel şi Duhul Sfânt. Cu timpul şi în urma unor dezbateri îndelungate, biserica a formulat doctrina Trinităţii pentru a explica taina Dumnezeirii cât mai bine cu putinţă. Adventiştii de ziua a şaptea au inclus această doctrină între convingerile lor fundamentale. Petru afirmă clar că Isus este Hristosul şi că este Dumnezeu.

Când te gândeşti la viaţa şi la moartea Domnului Isus şi înţelegi că El era Dumnezeu, ce imagine îţi formezi despre Dumnezeul căruia îi slujim şi ce simţi faţă de El? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la grupă, în Sabat.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.