Florina & Ionuţ Sanda „8.5 Sabatul (st8 Unitatea în credinţă)”

Miercuri, 21 noiembrie – Sabatul

O altă învăţătură biblică esenţială pe care adventiştii de ziua a şaptea o cred şi o susţin este Sabatul zilei a şaptea. Doctrina aceasta fundamentală ne uneşte ca biserică şi ne distinge de aproape toate celelalte confesiuni creştine.

Sabatul este darul pe care l-a oferit Dumnezeu omenirii de la creaţiune (Geneza 2:1-3). La instituirea lui, Dumnezeu S-a odihnit, a binecuvântat această zi şi a sfinţit-o. Prin aceste trei acţiuni, i-a oferit omului un dar special, ca să aibă experienţa cerului pe pământ şi să recunoască faptul că El a creat lumea în şase zile. Sabatul este ziua sfântă în care Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său într-un mod special.

6. Ce ne spun pasajele următoare despre ce înseamnă Sabatul pentru om? Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15; Ezechiel 20:12,20

Adventiştii respectă Sabatul zilei a şaptea după exemplul lui Isus (Luca 4:16). El participa la serviciile divine din Sabat, susţinând astfel valabilitatea lui ca zi de odihnă şi de închinare. El a făcut unele minuni în Sabat pentru a arăta că vindecarea (fizică şi spirituală) este un mod de a serba această zi (Luca 13:10-17). Apostolii şi primii creştini au înţeles că Isus nu a desfiinţat Sabatul. Ei l-au păzit şi au participat la închinare în această zi (Faptele 13:14,42,44; 16:13; 17:2; 18:4).

Sabatului este şi un semn al eliberării noastre din păcat. El ne aminteşte de eliberarea lui Israel din robia egipteană şi aducerea lui în odihna din Canaan (Deuteronomul 5:12-15). Israel nu s-a bucurat pe deplin de această odihnă din cauza căderilor repetate în neascultare şi idolatrie, însă avem asigurarea că „rămâne… o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4:9). Respectarea Sabatului simbolizează această odihnă spirituală în Hristos şi bizuirea noastră pe jertfa Sa şi nu pe fapte, ca să fim mântuiţi de păcat şi să obţinem viaţa veşnică (vezi Evrei 4:10, Matei 11:28-30).

Concret, cum te-a ajutat respectarea Sabatului să ai experienţa unităţii si părtăşiei dorite de Hristos pentru poporul Său?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/unitatea-in-credinta/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.