Views


Maria Badea & Marian Țenu; ”8.5 Darurile spirituale în trecut şi în prezent (st8 Duhul Sfânt şi darurile date credincioşilor)”

Miercuri, 22 februarie – Darurile spirituale în trecut şi în prezent

5. Citeşte 1 Corinteni 14:1 şi compară listele darurilor din Romani 12:3-8; 1 Corinteni 12:7-11,27-31 şi Efeseni 4:11,12. Darurile acestea au fost doar pentru credincioşii din perioada Noului Testament sau le sunt date şi credincioşilor de astăzi?

Unii creştini cred că darurile spirituale menţionate în Noul Testament au fost disponibile doar pentru credincioşii din vremea lui Isus şi a apostolilor şi susţin că ele au încetat să existe în biserică odată cu moartea primilor apostoli. Iar argumentul lor este declaraţia lui Pavel din 1 Corinteni 13:10: „Când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi.” Este adevărat că va veni un timp când darurile se vor sfârşi, însă textul spune că se vor sfârşi când va veni ce este desăvârşit, adică atunci când nu vom mai vedea ca într-o oglindă, în chip întunecos, ci vom „vedea faţă în faţă”, la revenirea Domnului Isus. Biblia ne spune că darurile spirituale sunt date pentru zidirea bisericii (1 Corinteni 12:28) şi credincioşii sunt îndemnaţi să „umble” după aceste daruri (1 Corinteni 14:1). Ele sunt necesare bunăstării bisericii. Şi, din moment ce în Biblie nu avem o dovadă că Dumnezeu le-ar fi sistat, conchidem că El continuă să le ofere până când biserica îşi va încheia misiunea şi Hristos va veni iar.

Ellen G. White afirmă: „Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai puţin însemnată a puterii lui Dumnezeu, decât cea de la începutul ei.” – Evenimentele ultimelor zile, ed. 2003, p. 146 (202)

Dumnezeu a chemat biserica să pregătească lumea pentru a doua venire a lui Hristos şi nu-i va lipsi pe membrii ei de sprijinul necesar. Pe de altă parte însă, darurile spirituale nu vor lua niciodată locul Bibliei şi nu vor împlini rolul ei. Ele nu sunt decât o împlinire a făgăduinţei biblice potrivit căreia credincioşii vor fi înzestraţi cu daruri în scopul zidirii trupului lui Hristos şi pregătirii lumii pentru revenirea apropiată a lui Isus.

Citeşte Efeseni 4:11-13, în special versetul 13. Ce îţi spune despre nevoia de daruri spirituale a bisericii de astăzi?

Daca doriti materiale suplimentare de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link: http://www.7adventist.com/studiu/duhul-sfant-si-darurile-date-credinciosilor/

8.5 Darurile spirituale în trecut şi în prezent (st8 Duhul Sfânt şi darurile date credincioşilor)

About The Author
-