Eugenia Milea & Titu Boabă „8.3 Binecuvântările lui Dumnezeu (st8 Impactul returnării zecimii)”

Luni, 19 februarie – Binecuvântările lui Dumnezeu

Dumnezeu a promis belşug de binecuvântare celor care aduc zecimea cu credincioşie (Maleahi 3:10). Însă binecuvântarea Sa nu este unidimensională. Sublinierea exclusivă a acumulării valorilor materiale, de exemplu, în detrimentul celorlalte aspecte, creează

O perspectivă extrem de îngustă asupra binecuvântărilor Sale. Binecuvântarea promisă este atât materială, cât şi spirituală. În plan spiritual, ea cuprinde mântuirea, fericirea, pacea sufletească şi cel mai înalt bine posibil pentru noi. Şi suntem datori să împărţim binecuvântările primite cu cei mai puţin privilegiaţi. Noi primim binecuvântări ca să le oferim altora. În acest mod, Dumnezeu îşi întinde binecuvântările asupra multor oameni.

2. Ce ne spune Petru despre relaţia dintre primirea binecuvântării şi împărţirea ei cu alţii? 1 Petru 3:8,9

Din returnarea zecimii decurge o dublă binecuvântare: a noastră şi a altora prin noi. Noi le dăm celor din jur din ceea ce am primit. „Daţi, şi vi se va da… Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).

3. Cum se aplică la zecime principiul prezentat în Faptele 20:35?

Cea mai mare binecuvântare a aducerii zecimii este lecţia încrederii în Dumnezeu (Ieremia 17:7). „Sistemul special al zecimii a fost întemeiat pe un principiu care este la fel de durabil ca Legea lui Dumnezeu. Acest sistem de zecime a fost o binecuvântare pentru iudei, altfel, Dumnezeu nu li l-ar fi dat. În acelaşi fel, el va fi o binecuvântare pentru cei care îl respectă la sfârşitul timpului. Tatăl nostru ceresc nu a conceput planul dăruirii sistematice pentru a Se îmbogăţi El, ci ca să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că acest sistem al dărniciei era exact lucrul de care avea nevoie omul.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 354

Ce binecuvântare ai primit de la Domnul prin lucrarea altei persoane pentru tine? Ce poţi face ca să fii şi tu o binecuvântare pentru alţii?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/impactul-returnarii-zecimii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.