Doina Purecel & Titu Boabă; ”7.5 Bunătatea, facerea de bine, credincioşia (st7 Duhul Sfânt şi roada Duhului)”

Miercuri, 15 februarie – Bunătatea, facerea de bine, credincioşia

5. De ce sunt câştigaţi oamenii atât de uşor prin bunătate? În ce situaţii Şi-a manifestat Dumnezeu bunătatea faţă de oameni? 1 Corinteni 13:4

Cuvântul „bunătate” apare frecvent în descrierile intervenţiilor lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. De asemenea, apare în îndemnurile cu privire la purtarea noastră faţă de cei greşiţi. Dumnezeu ar fi putut să se poarte aspru cu noi, dar El a ales să se poarte cu noi ca un părinte iubitor cu copilul său lipsit de experienţă (Osea 11:1-4). Probabil că nimic altceva nu ne discreditează mărturia şi lucrarea creştină cum ni le discreditează lipsa de bunătate. Nu costă nimic să fii bun, dar, dacă eşti bun cu cineva, poţi avea acces la inima lui. Chiar şi atunci când mustrăm ferm pe cineva, nu trebuie să devenim răi cu el, indiferent ce a făcut. Mustrarea cu bunătate este probabil semnul cel mai înalt al nobleţei de caracter.

6. Citeşte Efeseni 5:9. Cu ce este asociată bunătatea (în engl.: binefacerea) în acest text?

Bunătatea şi facerea de bine sunt, de fapt, expresii ale iubirii. Binefacerea se materializează prin acte de caritate, prin gesturi de omenie. Când Duhul Sfânt locuieşte în noi, le facem bine celor cu care venim în contact.

7. De ce este important să fim credincioşi în umblarea noastră cu Dumnezeu? Galateni 5:22

Aici este vizată credincioşia în caracter şi în conduită, ca rod al Duhului Sfânt. Când eşti credincios, ceilalţi pot avea încredere în tine şi se pot baza pe tine. înseamnă că îţi respecţi cuvântul dat. Credincioşia îi este caracteristică lui Isus, care este numit „Martorul credincios” (Apocalipsa 1:5), şi lui Dumnezeu Tatăl, care îşi împlineşte făgăduinţele şi ne rămâne devotat (1 Corinteni 1:9; 10:13; 1 Tesaloniceni 5:24; 2 Tesaloniceni 3:3). Când suntem credincioşi, reflectăm chipul lui Dumnezeu. „Nu mărimea rezultatelor pe care le obţinem, ci motivele din care acţionăm au greutate în faţa lui Dumnezeu. El preţuieşte bunătatea şi credincioşia mai mult decât mărimea lucrării realizate.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 405 (510-511)

Daca doriti materiale suplimentare de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link: http://www.7adventist.com/studiu/duhul-sfant-si-roada-duhului/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.