Views

Gertrude & Gabriel Radu „7.4 O declaraţie de credinţă (st7 Onestitatea faţă de Dumnezeu)”

Marţi, 13 februarie – O declaraţie de credinţă

După cum am văzut, credinţa este un proces, o experienţă dinamică de dezvoltare şi maturizare. O cale prin care Dumnezeu ne testează credinţa şi ne-o întregeşte este actul returnării zecimii. Dacă este corect înţeleasă, returnarea zecimii nu este nici legalism, nici un mijloc prin care încercăm să ne câştigăm mântuirea. Ea este o declaraţie de credinţă. Este o dovadă exterioară, vizibilă, personală a autenticităţii credinţei noastre.

La urma urmei, oricine poate pretinde că el crede în Dumnezeu şi în Isus. După cum ştim, chiar „şi dracii cred” (Iacov 2:19). Însă a lua zece procente din venitul tău şi a le returna lui Dumnezeu este un act de credinţă!

5. Ce idee ne transmite Isus când declară că înapoierea zecimii nu trebuie „lăsată nefăcută”? Ce relaţie există între zecime şi aspectele mai importante ale Legii? Luca 11:42

Înapoierea zecimii reprezintă exprimarea smerită a dependenţei de Dumnezeu şi un act de încredere că Isus este Răscumpărătorul nostru. Ea este recunoaşterea faptului că am fost deja binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti” (Efeseni 1:3) şi că avem promisiunea binecuvântării pe mai departe.

6. Care a fost reacţia lui Iacov faţă de făgăduinţa lui Dumnezeu? Geneza 28:14-22

„Planul lui Dumnezeu cu privire la zecime este frumos în simplitatea şi echitatea lui. Toţi îl pot accepta cu credinţă şi curaj, pentru că are origine divină. Îl el sunt îmbinate simplitatea şi utilitatea şi nu necesită cunoştinţe profunde pentru a-l înţelege şi pentru a-l pune în aplicare. Toţi pot contribui în acest fel la înaintarea importantei lucrări de mântuire. Oricine, bărbat, femeie sau tânăr poate deveni un trezorier pentru Domnul şi un agent care trebuie să împlinească nevoile trezoreriei.” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 57

De care binecuvântări spirituale te-ai bucurat ca urmare a returnării zecimii? Ce aport a avut returnarea zecimii la creşterea credinţei tale?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/onestitatea-fata-de-dumnezeu/

7.4 O declaraţie de credinţă (st7 Onestitatea faţă de Dumnezeu)

About The Author
-