Views

Daniela Măgureanu & Daniel Sandu; ”7.4 Nu sub Lege, ci sub har (st7 Biruirea păcatului)”

Marţi, 14 noiembrie – Nu sub Lege, ci sub har

3. Ce vrea să spună Pavel în Romani 6:14? Spune cumva că poruncile Decalogului nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?

Romani 6:14 este una dintre declaraţiile-cheie din Romani. Cei care susţin că Sabatul zilei a şaptea nu mai trebuie respectat fac adesea referire la acest text.

Însă textul nu afirmă aşa ceva. Repetăm întrebarea: Dacă Legea morală a fost anulată, atunci cum de mai există păcat? Doar Legea morală defineşte păcatul! Dacă citim pasajele precedente din Romani, chiar şi numai cele din capitolul 6, unde Pavel vorbeşte despre realitatea păcatului, ar fi greu de crezut că el ar spune brusc: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită.” Nu ar avea nicio logică!

Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va obţine biruinţa asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu îi este îngăduit să-i îndrume paşii. Dacă îl recunoaştem pe Isus Hristos ca Mesia, dacă primim îndreptăţirea prin El, botezul în moartea Sa, care înseamnă îngroparea „omului vechi” şi învierea la o viaţă nouă, acestea sunt lucrurile vor detrona păcatul din viaţa noastră. Nu uita contextul în care apare Romani 6:14: făgăduinţa biruinţei asupra păcatului.

Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel care în aparenţă trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Noi suntem eliberaţi acum de condamnarea la moarte adusă de Lege şi trăim o „viaţă nouă”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.

Evaluează-ţi modul de viaţă în lumina informaţiilor de mai sus şi, dacă găseşti aspecte care lasă de dorit, roagă-L pe Domnul Isus să te ajute să le biruieşti!

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/biruirea-pacatului/

7.4 Nu sub Lege, ci sub har (st7 Biruirea păcatului)

About The Author
-