Nina & Raul Nițu „7.3 Cine va răbda până la sfârşit (st7 Mica Apocalipsă – Matei 24 şi 25)”

Luni, 14 mai – Cine va răbda până la sfârşit

2. Ce asemănări există între afirmaţia lui Isus din Matei 24:9 şi declaraţiile scrise de Ioan sub inspiraţie în Apocalipsa 13:11-17?

O altă preocupare a Domnului Hristos pentru poporul Său din timpul sfârşitului este legată de o contrafacere globală care va determina naţiunile să se opună credinţei adevărate şi să impună în lume o închinare falsă. Cei statornici vor avea de înfruntat ura, necazurile şi chiar moartea.

3. Care este condiţia pentru a fi mântuiţi şi pentru a rămâne statornici, chiar şi în faţa opoziţiei lumii întregi? Matei 24:13

„Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 488). Aceasta înseamnă că toţi cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei nu vor cădea pradă vreunei contrafaceri din timpul sfârşitului. Ei sunt bine întemeiaţi pe adevărul pentru timpul prezent şi nu vor accepta contrafacerile.

4. Ce alte condiţii sunt esenţiale pentru a-I rămâne credincioşi lui Dumnezeu, potrivit cu Matei 7:24-27?

Deşi cunoştinţele temeinice din Cuvântul lui Dumnezeu sunt importante, totuşi, potrivit lui Isus, ele nu sunt suficiente pentru a rezista în timpul încercărilor cu care ne vom confrunta. Este necesar să şi practicăm ce ştim; este necesar să ascultăm de adevăr, aşa cum este el în Isus. În pilda de mai sus, atât omul cu judecată, cât şi omul nechibzuit îi simbolizează pe cei care au auzit cuvintele lui Isus. Diferenţa dintre cel care a rezistat şi cel care nu a rezistat este dată însă de ascultarea de învăţăturile Sale.

Nu uita astăzi să faci ce ai învăţat din Scriptură!

http://www.7adventist.com/studiu/mica-apocalipsa-matei-24-si-25/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.