Views


Monica Cîrtog & Marius Niță; ”6.6 Credinţă în timpul încercărilor03 (st6 Suferinţa pentru Hristos)”

Joi. 4 mai – Credinţă în timpul încercărilor

Petru le-a scris credincioşilor care sufereau pentru credinţă. Şi, întrucât încercările aveau să se înteţească (după cum ne arată istoria), cuvintele lui le-au adus consolare şi încurajare multor creştini în anii ce au urmat. Ele au rămas până astăzi o sursă de încurajare.

De ce există suferinţă? Întrebare veche de când lumea. Cartea lui Iov, una dintre cele mai vechi cărţi biblice, are ca temă suferinţa. Dacă a existat vreodată un om (în afară de Isus) care „să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele” (1 Petru 4:15), atunci acela a fost Iov. Ştim ce spune Dumnezeu despre el: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” (Iov 1:8). El a suferit foarte mult tocmai pentru că era un om bun!

7. Ce explicaţii din următoarele texte ne ajută să găsim răspuns la întrebarea despre cauzele suferinţei? 1 Petru 5:8; Apocalipsa 2:10; 12:9.

Pe scurt, noi suferim fiindcă ne aflăm în toiul unei mari lupte între Hristos şi Satana. Lupta aceasta nu este doar o metaforă, un simbol al tensiunii noastre interioare dintre bine şi rău. Domnul Isus este real şi Diavolul este real, iar lupta pentru fiinţele umane este şi ea reală.

8. Ce suntem îndemnaţi să facem atunci când suferim? 1 Petru 4:19

Când suferim, mai ales când suferim deşi nu am făcut nimic rău, ne punem iar şi iar întrebarea pe care şi-a pus-o Iov: De ce? Şi în majoritatea cazurilor nu avem răspuns. Tot ce putem face, potrivit lui Petru, este să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu, adică să avem încredere în „credinciosul Ziditor”, şi să facem mai departe ce este bine.

De ce este atât de important pentru un creştin (şi în special pentru un creştin care suferă) să-L cunoască pe Dumnezeu personal, să ştie că El este bun şi iubitor? Cum putem să-L cunoaştem mai bine?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

6.6 Credinţă în timpul încercărilor (st6 Suferinţa pentru Hristos)

About The Author
-