Florina Sanda & Daniel Sandu; ”6.5 Etalonul sfinţeniei este Legea lui Dumnezeu (st6 Duhul Sfânt şi trăirea unei vieţi sfinte)”

Ştim că Dumnezeu ne cere să păzim Legea Sa. Se ridică totuşi o întrebare: De ce să mai păzim Legea dacă nu suntem mântuiţi prin ea? Răspunsul îl găsim în noţiunea de sfinţenie.

6. Cum spune Pavel că este Legea? Ce caracteristici ale lui Dumnezeu reflectă ea? Romani 7:12; 1 Timotei 1:8.

Legea este sfântă, dreaptă şi bună. Dar aceste trei însuşiri îi aparţin exclusiv lui Dumnezeu! Prin urmare, Legea este o expresie a caracterului Său.

A duce o viaţă plină de Duhul Sfânt înseamnă a trăi conform Legii lui Dumnezeu. Legea este etalonul neschimbător al sfinţeniei Sale. Standardul înălţat de ea nu se schimbă niciodată, la fel cum Dumnezeu însuşi nu Se schimbă. Isus a declarat că nu a venit să desfiinţeze Legea, ci să o împlinească în fiecare aspect (Matei 5:17-19). Păzirea Legii nu înseamnă legalism, ci credincioşie. Legea nu ne mântuieşte şi nici nu poate să ne mântuiască. Ea nu este calea, ci indicatorul spre mântuire. Referindu-ne metaforic la ea, Legea este „încălţămintea” cu care umblă dragostea noastră. De aceea spunea Isus: „Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). Dragostea scade când Legea nu este apreciată.

Programe populare




Comentariile sunt inchise.