Raul & Nina Nițu „6.3 Loialitatea (st6 Caracteristicile creştinului)”

Luni, 5 februarie – Loialitatea

2. Ce ne învaţă Biblia despre credincioşia faţă de Dumnezeu? Matei 6:24

Faptul că Dumnezeu „Se numeşte gelos” (Exodul 34:14) ar trebui să fie pentru noi un apel răsunător la loialitate. A-I fi credincioşi înseamnă a-L iubi din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră. În lupta credinţei, credincioşia faţă de El ne defineşte identitatea şi ne dă curaj să perseverăm.

Dumnezeu doreşte să-I fim credincioşi (1 împăraţi 8:61). Această cerinţă a Sa nu este un contract care încearcă să prevină toate riscurile posibile şi nici o simplă listă cu reguli. Credincioşia faţă de El este mai degrabă expresia vizibilă a convingerilor, a credinţei şi consacrării personale.

3. Ce ne spune textul următor despre credincioşie? 1 Cronici 28:9

Dacă este posibilă loialitatea, este posibilă şi trădarea. Loialitatea, ca şi dragostea, trebuie să se manifeste de la sine, nu forţat, altminteri nu este veritabilă. În război, soldaţii din linia întâi tentaţi să dezerteze sunt uneori ameninţaţi cu moartea prin împuşcare. În aceste condiţii, ei rămân la datorie, dar nu din loialitate. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi ceva de felul acesta.

Priveşte la Iov! El şi-a pierdut familia, bunurile şi sănătatea în urma unor calamităţi. Ar fi putut să-şi piardă încrederea, dragostea şi devotamentul, dar loialitatea faţă de Dumnezeu era pentru el o obligaţie morală fermă. Sincer şi fără să se teamă să-I dea slavă lui Dumnezeu în mod public, a rostit cunoscutele cuvinte: „Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El” (Iov 13:15; trad. din engl.). Consecvenţa sa în faţa dezastrului constituie esenţa loialităţii şi întruchipează idealul administrării spirituale.

Întreabă-te: Cât de credincios Îi sunt Domnului, care Şi-a dat viaţa pentru mine? Cum îmi pot manifesta mai bine ataşamentul meu necondiţionat?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/caracteristicile-crestinului/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.