121
Views

Mihai Butoiu & Claudia Butoiu „6.1 Introducere în studiul 6: Poporul lui Dumnezeu, sigilat”

Textul de memorat: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.” (Apocalipsa 7:14)

Mesajul deschiderii celor şapte peceţi este că orice om care L-a cunoscut pe Hristos va avea parte fie de binecuvântarea adusă de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui, fie de consecinţele dureroase ale despărţirii de Dumnezeu. Primele patru peceţi prezintă măsurile disciplinare luate de Dumnezeu pentru poporul Său ca să-l trezească din letargia sa spirituală şi să-l facă biruitor. Pe de altă parte, poporul lui Dumnezeu suferă nedreptăţi şi este asuprit în lumea aceasta ostilă Evangheliei. La ruperea peceţii a şasea, Dumnezeu Se ocupă de cei care le-au făcut rău credincioşilor Lui.

Capitolul 7 este o paranteză între pecetea a şasea şi pecetea a şaptea. Pecetea a şasea prezintă elemente legate de a doua venire a lui Hristos. După judecata celor păcătoşi, aflăm că cei care vor sta în picioare în ziua revenirii lui Hristos vor fi cei pecetluiţi.

Apocalipsa 7 ne dezvăluie o parte dintre caracteristicile poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului, cealaltă parte apărând în Apocalipsa 14:1-5. Perioada istorică acoperită de scena din capitolul 7 coincide cu cea a parantezei introduse între trâmbiţa a şasea şi trâmbiţa a şaptea (Apocalipsa 10:1 – 11:14), care înfăţişează experienţa şi misiunea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/poporul-lui-dumnezeu-sigilat/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

6.1 Introducere în studiul 6: Poporul lui Dumnezeu, sigilat

About The Author
-