Views

Claudia Mihaila si Emanuel Grecu „5.4 Marele nostru Preot (st5 Hristos în sanctuarul ceresc)”

Marţi, 1 mai – Marele nostru Preot

5. Ce mare speranţă ne este dată în versetele următoare? Evrei 7:24-27; Evrei 8:6

Hristos poate să mântuiască „în chip desăvârşit”, fiindcă are anumite caracteristici pe care nu le putea avea niciun alt preot. El este Dumnezeu şi are de aceea autoritatea de a ierta păcatele. El slujeşte ca preot fără întrerupere. El mijloceşte neîncetat pentru poporul Său, cu tot atâta compasiune şi iubire ca atunci când i-a vindecat pe bolnavi şi i-a încurajat pe cei singuri. El este totodată om, dar fără păcat. Şi, fiind curat, a murit sub apăsarea păcatelor tuturor oamenilor. Doar El, în calitate de Dumnezeu-Om, poate mijloci pentru păcătoşi în sanctuarul din cer.

Textele acestea ne învaţă, de asemenea, că jertfa lui Hristos a fost adusă o dată pentru totdeauna. A fost suficient să fie adusă o singură dată pentru a le aduce mântuire tuturor oamenilor.

Dacă ne gândim Cine este Acela care a murit pe cruce, cum ar fi posibil ca jertfa Lui să nu fie îndestulătoare pentru toate fiinţele umane?

6. Ce a obţinut Hristos pentru noi prin moartea Sa şi prin slujirea Sa prezentă din cer? Evrei 9:11-15

Evrei 9:12 afirmă că Hristos „a căpătat o răscumpărare veşnică”. Cuvântul grecesc pentru „răscumpărare” mai are şi sensurile de „eliberare”, „scăpare”. Acelaşi cuvânt este întrebuinţat în Luca 1:68, unde Zaharia declară că Dumnezeu „a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său”. Referirea la sângele lui Hristos – sângele singurei jertfe suficiente – înseamnă că Hristos, ca Miel de jertfă, a fost Cel care a obţinut răscumpărarea, eliberarea aceasta. Şi marea veste bună este că El a obţinut-o nu pentru Sine, ci pentru noi şi ea este valabilă pentru toţi cei care primesc jertfa Sa.

Meditează la ideea că Hristos „a căpătat o răscumpărare veşnică” pentru noi şi abia după aceea Şi-a început lucrarea din sanctuarul ceresc în favoarea noastră. Ce speranţă ne transmite faptul că El mijloceşte în cer pentru noi?

http://www.7adventist.com/studiu/hristos-in-sanctuarul-ceresc/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

5.4 Marele nostru Preot (st5 Hristos în sanctuarul ceresc)

About The Author
-