Maria Badea & Marian Tenu; ”5.4 Condiţii pentru umplerea cu Duhul Sfânt (1)(st5 Botezul şi umplerea cu Duh Sfânt)”

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în noi.

3. Care este prima condiţie pentru primirea Duhului Sfânt?

(Faptele 2:37,38): 37.După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” 38.„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.

O condiţie pentru primirea Duhului Sfânt este pocăinţa. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, conştiinţa noastră se trezeşte şi ne arată cât de păcătoşi şi de pierduţi suntem. Pocăinţa adevărată nu înseamnă regretul pentru consecinţele greu de suportat ale păcatului, ci o schimbare completă a inimii şi minţii, în urma căreia vedem păcatul aşa cum este el în realitate: ceva rău şi respingător, răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Pentru a manifesta această pocăinţă, avem nevoie să fim mişcaţi de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 2:4).

4. De ce nu putem primi Duhul Sfânt dacă nu avem credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu?

(Galateni 3:14):pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.

(lacov 1:6-8): 6.Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. 7.Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8.căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.

Isus a promis să ne trimită Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Iar noi îl putem primi prin credinţă. Dacă ne îndoim de făgăduinţa Sa şi nu avem încredere în Cuvântul Său, suntem nehotărâţi şi nestatornici şi nu ne putem aştepta să primim ceva ce la El. Credinţa nu este doar un consimţământ. Ea înseamnă să avem încrederea, indiferent de consecinţe, chiar cu riscul vieţii, că Dumnezeu Se va ţine de cuvânt şi că nu ne va dezamăgi.

5.De ce trebuie să cerem cu stăruinţă?

(Luca 11:8-10,13): 8.vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie. 9.De aceea și Eu vă spun: cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. 10.Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide. 13.Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Domnul nu ne dă Duhul Sfânt cu reţineri. El este bun şi darnic mai mult decât suntem noi cu copiii noştri. Cererea noastră stăruitoare nu-l schimbă intenţiile, ci ne schimbă pe noi şi ne aduce în prezenţa Sa. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne urcă pe noi la El. Rugăciunile noastre sunt o dovadă a hotărârii noastre şi ne pregătesc pentru primirea darului.

Cum putem deveni mai plini de ardoare, mai stăruitori şi cu totul dedicaţi Domnului în viaţa de rugăciune? De ce este important să avem aceste calităţi?

Daca doriti materiale suplimentare de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/botezul-si-umplerea-cu-duh-sfant/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.