Views

Claudia Mihaila si Emanuel Grecu „5.3 Mielul lui Dumnezeu (st5 Hristos în sanctuarul ceresc)”

Luni, 30 aprilie – Mielul lui Dumnezeu

3. Ce imagine a lui Isus regăsim atât în Ioan 1:29, cât şi în Apocalipsa 5:12; 13:8? Ce clarificări ne oferă imaginea aceasta despre planul de mântuire?

Când L-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”,Ioan Botezătorul a făcut trimitere clară la sanctuar. Şi a lămurit faptul că moartea Sa pentru păcat este împlinirea tuturor jertfelor animale pentru păcat (fie că era vorba despre miei ori despre alte animale) care fuseseră aduse până la momentul acela în ritualul din sanctuarul evreiesc. Cea mai mare învăţătură dată de cele patru evanghelii este cea legată de lucrarea realizată de Isus ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Însă lucrarea Domnului Isus pentru mântuirea noastră nu s-a încheiat odată cu cele relatate în evanghelii şi nici după moartea şi învierea Sa.

Cartea biblică Evrei aminteşte în treacăt, încă din introducere (Evrei 1:3), despre lucrarea ca Mare-Preot începută de Hristos în sanctuarul ceresc, în urma încheierii lucrării ca Miel de Jertfă. După această primă menţiune, tema este reluată în capitolele următoare şi este descrisă în detaliu în Evrei 7:1-28.

4. Ce spune apostolul Pavel despre superioritatea preoţiei lui Isus? Evrei 7:17,24-28

Versetele acestea sunt profunde, încărcate de semnificaţie, însă ideea principală este că preoţia lui Isus Hristos este superioară preoţiei descendenţilor lui Aaron, care au slujit în sanctuarul pământesc. Acum nu mai avem preoţi pământeşti într-un templu pământesc, ci un Mare-Preot ceresc care slujeşte pentru noi în templul din cer. Dacă vrem să ştim unde este Isus acum, trebuie să ştim că El este în sanctuarul ceresc, unde slujeşte ca Mare-Preot.

http://www.7adventist.com/studiu/hristos-in-sanctuarul-ceresc/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

5.3 Mielul lui Dumnezeu (st5 Hristos în sanctuarul ceresc)

About The Author
-