Views

Claudia & Mihai Butoiu „5.3 Administratorii în Noul Testament (st5 După Eden)”

Luni, 29 ianuarie – Administratorii în Noul Testament

în Noul Testament, cei doi termeni principali cu sensul de „administrator” sunt epitropos(apare de trei ori) şi oikonomos (de zece ori) şi se referă la responsabilităţi manageriale încredinţate de stăpân unui administrator.

în Noul Testament, se subliniază în special responsabilitatea personală (Luca 12:48) şi ce se aşteaptă de la el (1 Corinteni 4:2). În Vechiul Testament preocuparea nu este atât de mult aceea de a defini noţiunea de administrator, cât de a sublinia ideea că Dumnezeu este proprietarul. Deşi conceptul de administrare este similar în cele două Testamente, Noul îi conferă un sens mai larg decât cel de îngrijire de o avuţie.

în pilda din Luca 16:1-15, Isus extinde definiţia administratorului. Lecţia pe care o dă nu este doar despre un administrator care reuşeşte să evite dezastrul financiar, ci şi despre (pentru) cei care vor să evite dezastrul spiritual printr-o exercitare înţeleaptă a credinţei. Administratorul înţelept se va pregăti şi pentru viaţa viitoare, nu numai pentru viaţa de aici (Matei 25:21).

2. Ce ne spun textele următoare despre administratorii lui Dumnezeu şi despre activitatea lor? 1 Corinteni 4:1,2; Tit 1:7; 1 Petru 4:10

în Luca 12:35-48, şi Isus întrebuinţează termenul „ispravnic” în sens figurat. El vorbeşte despre ispravnicul înţelept care este pregătit pentru revenirea Fiului omului şi despre ispravnicul necredincios care îşi abandonează sarcinile considerând că stăpânul lui întârzie să se întoarcă. Ispravnicul necredincios se transformă într-un tiran şi abuzează de cei din jurul lui. Nu mai este un model de fapte bune şi nici un bun gestionar al harului.

Când îl primim pe Hristos, devenim administratorii Lui, devenim gestionarii resurselor Sale şi, mai înainte de orice, gestionarii realităţilor spirituale ale vieţii creştine, în vederea pregătirii noastre pentru cer.

Citeşte Luca 12:45,46. De ce ar putea fi o avertizare potrivită şi pentru noi?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/dupa-eden/

5.3 Administratorii în Noul Testament (st5 După Eden)

About The Author
-