Views

Nina Nițu & Tibi Merticariu; ”5.1 Introducere în studiul 5 (st5 Credinţa lui Avraam)”

Textul de memorat: „Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31)

Capitolul 4 din Romani este esenţial pentru doctrina biblică despre mântuirea prin credinţă şi pentru factorii principali care au declanşat Reforma Săptămâna aceasta se împlinesc cinci sute de ani de la Reforma începută de Luther.

Când l-a dat pe Avraam – un model de sfinţenie şi virtute – ca exemplu de om care avea nevoie să fie mântuit prin har, fără faptele Legii, Pavel nu le-a lăsat cititorilor loc de echivoc. Dacă cele mai bune fapte şi cea mai bună păzire a Legii nu au fost suficiente pentru a-l îndreptăţi pe Avraam înaintea lui Dumnezeu, ce speranţă avem noi, ceilalţi? Dacă Avraam a avut nevoie de har, oricine are nevoie de har, fie că este iudeu, fie că este dintre neamuri.

În Romani 4, Pavel ne descoperă trei etape principale ale planului de mântuire: (1) făgăduinţa binecuvântării divine (făgăduinţa harului); (2) răspunsul omului la făgăduinţa aceasta (răspunsul credinţei) şi (3) declaraţia divină de atribuire a neprihănirii celor care cred (îndreptăţirea). Aşa s-au petrecut lucrurile în cazul lui Avraam şi aşa se petrec şi în cazul nostru.

Să nu uităm că mântuirea este prin har, ne este oferită în dar, deşi nu o merităm. Dacă am merita-o, atunci ne-ar fi datorată şi n-ar mai fi un dar. Pentru nişte fiinţe decăzute cum suntem noi, mântuirea nu poate fi decât un dar.

Pentru a demonstra că mântuirea este doar prin credinţă, Pavel se întoarce la Geneza 15:6, la Avraam. Subiectul neprihănirii prin credinţă este abordat aşadar chiar în prima carte a Bibliei.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/credinta-lui-avraam/www.7adventist.com/studiu/

5.1 Introducere în studiul 5 (st5 Credinţa lui Avraam)

About The Author
-