Carmen Gavrila & Marius Nita; ”4.4 Alte argumente despre Duhul Sfânt ca persoană (2) (st4 Personalitatea Duhului Sfânt)”

Când încercăm să-L înţelegem pe Duhul Sfânt, ajungem într-un impas. Pe Dumnezeu ni-L putem imagina ca Tată, De asemenea, ne putem forma o imagine suficient de concretă despre Isus, pe baza descrierilor din evanghelii. El a luat asupra Sa natura noastră şi ni S-a arătat sub formă umană.

Duhul Sfânt este prezentat însă într-o manieră foarte diferită. El pare greu de definit, mai dificil de înţeles decât Tatăl şi decât Fiul.

De aceea, unii au tras concluzia că Duhul Sfânt ar fi o forţă impersonală. După cum am văzut deja, interpretarea aceasta nu prezintă în mod fidel natura Duhului Sfânt. Dacă El este doar o forţă impersonală sau o putere (divină), atunci unele declaraţii biblice nu au nicio logică.

5. Citeşte cu atenţie Romani 15:13 şi 1 Corinteni 2:4. Înlocuieşte „Duhul Sfânt” cu „putere” şi vezi dacă aşa au o logică. De ce au sens doar dacă Duhul Sfânt este înţeles ca Persoană?

Declaraţia apostolilor că „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă” (Faptele 15:28) ar fi absurdă dacă Duhul Sfânt ar fi doar o putere sau o influenţă impersonală. Ei fac aici referire la o altă fiinţă, la o altă Persoană asemenea Tatălui şi Fiului,

În plus, cum pot fi creştinii botezaţi „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19), dacă primii doi menţionaţi sunt Persoane, iar ultimul menţionat nu? Nu este logic. Dar, dacă Numele în care suntem botezaţi le aparţine tuturor celor menţionaţi, atunci Duhul Sfânt Se găseşte la acelaşi nivel cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Fiul.

Ellen G, White afirmă: „Sunt trei Persoane vii în acest trio ceresc (…) – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” – Ellen G. White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 437 (615)

Ştirea misionară video poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Daca doriti materiale suplimentare de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/personalitatea-duhului-sfant/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.