Views

Daniela Măgureanu & Flavius Martinescu „4.2 Dragostea Tatălui (st4 Mântuirea şi timpul sfârşitului)”

Duminică, 22 aprilie – Dragostea Tatălui

Cu puţin înainte de răstignire, Isus le-a spus ucenicilor că oamenii pot veni la Tatăl doar prin El.

1. Care a fost cererea lui Filip şi ce i-a răspuns Domnul? Ce învăţăm de aici despre Tatăl? Ce concepţii greşite despre Dumnezeu ar trebui să fie clarificate de răspunsul Său? Ioan 14:8,9

Unii spun că Dumnezeu este prezentat în Vechiul Testament ca fiind drept, iar în Noul Testament ca fiind plin de îndurare, bunătate şi iertare. Distincţia aceasta nu este însă validă. Dumnezeu este unul şi acelaşi şi are acelaşi caracter atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

Unul dintre motivele venirii lui Hristos în lumea noastră a fost tocmai acela de a ne arăta adevărul despre Dumnezeu Tatăl. De-a lungul secolelor, ideile greşite despre El şi despre caracterul Său s-au răspândit deopotrivă în lumea păgână şi în poporul ales de El. „Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi îndepărtate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată.” (Ellen G. White, Viaţa lui lisus, ed. 2015, p. 12)

Dumnezeu nu Se schimbă. Dacă am cunoaşte împrejurările exacte în care s-au petrecut evenimentele din Vechiul Testament, am înţelege că Dumnezeu este la fel de milos în Vechiul ca şi în Noul Testament. Scriptura declară: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) şi nu Se schimbă. „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8).

Şi să nu uităm că Dumnezeul Vechiului Testament S-a dat ca jertfă pe cruce.

El este milostiv, plin de îndurare şi îndelung răbdător (Psalmii 145:8). El este bun (Psalmii 143:8) şi-i iubeşte pe urmaşii Lui (Psalmii 147:11). Planul Său este să le dea un viitor şi o nădejde (Ieremia 29:11). În iubirea Sa, nu-i va mustra mereu, ci Se va bucura de ei cu mare bucurie (Ţefania 3:17). Dumnezeu Tatăl are toate aceste calităţi şi chiar mai multe decât putem exprima noi!

Ce importanţă are, pentru cei cărora le este frică uneori de Dumnezeu, faptul că Isus Îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl?

http://www.7adventist.com/studiu/mantuirea-si-timpul-sfarsitului/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

4.2 Dragostea Tatălui (st4 Mântuirea şi timpul sfârşitului)

About The Author
-