Views


Claudia & Mihai Butoi; ”4.2 Controversa cu privire la neprihănire (st4 Neprihănirea numai prin credinţă)”

 

Duminică, 16 iulie – Controversa cu privire la neprihănire

1. Ce vrea Pavel să spună în Galateni 2:15?

Cuvintele acestea trebuie înţelese în context. În încercarea de a-i câştiga de partea lui pe fraţii de credinţă iudei, Pavel porneşte de la o idee cu care ştie că ei sunt de acord – de la distincţia tradiţională dintre iudei şi neamuri. Iudeii erau aleşii lui Dumnezeu – lor li se încredinţase Legea, se bucurau de beneficiile legământului cu El. Pe de altă parte, cei dintre neamuri erau păcătoşi – nu îşi raportau comportamentul la Legea lui Dumnezeu – şi, nefiind urmaşii lui Avraam, nu aveau drept la făgăduinţele legământului (Efeseni 2:12; Romani 2:14). Însă, în versetul 16, Pavel le atrage atenţia creştinilor iudei că privilegiile lor spirituale nu îi fac mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu este socotit neprihănit prin „faptele Legii”.

2. În Galateni 2:16,17, Pavel foloseşte de patru ori expresia socotit neprihănit. Ce înţelege el prin aceste cuvinte? Citeşte şi Exodul 23:7 şi Deuteronomul 25:1.

Expresia a socoti neprihănit este un termen-cheie pentru Pavel. În Noul Testament, ea apare de 39 de ori (de 37 de ori în epistolele lui Pavel). În Galateni, această expresie este folosită de 8 ori, în cap. 2:16,17 apărând de 4 ori. Ea înseamnă „a declara nevinovat” şi este sinonimă cu a achita, termen folosit în domeniul juridic, referindu-se la hotărârea de nevinovăţie rostită de un judecător în dreptul unui acuzat. Opusul termenului a achita este a condamna. Pe lângă aceasta, întrucât cuvintele neprihănit şi drept provin din acelaşi cuvânt grecesc, atunci când un om este „socotit neprihănit” este socotit şi drept, adică este „îndreptăţit”. Prin urmare, „a fi socotit neprihănit” înseamnă mai mult decât a fi iertat; este declaraţia fermă că omul este nevinovat, drept.

Totuşi, pentru unii credincioşi evrei, „a fi socotit neprihănit”, sau „a fi îndreptăţit”, se referea şi la relaţia lor cu Dumnezeu şi cu legământul Său. „A fi îndreptăţit” însemna şi a fi considerat un membru credincios al comunităţii înfiinţate prin legământul lui Dumnezeu, membru al familiei lui Avraam.

Reciteşte Galateni 2:15-17. Ce îţi transmite Pavel aici şi cum poţi aplica aceste cuvinte la experienţa creştină personală?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

4.2 Controversa cu privire la neprihănire (st4 Neprihănirea numai prin credinţă)

About The Author
-