Views

Nina Nițu & Flavius Martinescu „4.2 Alegerea celor şapte (st4 Primii conducători ai bisericii)”

Duminică, 22 iulie – Alegerea celor şapte

1. Ce nemulţumire aveau evreii care vorbeau greceşte? Faptele 6:1

„Pricina cârtirii era o pretinsă neglijare a văduvelor evreilor care vorbeau greceşte la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. Orice inegalitate ar fi fost contrară spiritului Evangheliei, totuşi Satana a izbutit să dea loc la bănuială. Măsuri categorice şi imediate trebuiau luate acum pentru a înlătura orice pricină de nemulţumire, ca nu cumva vrăjmaşul să triumfe în efortul lui de a pricinui o discordie printre credincioşi.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp.66-67

Soluţia propusă de apostoli a fost ca evreii să aleagă dintre ei şapte bărbaţi care să slujească [diakoneō] la mese (Faptele 6:2), iar ei să se ocupe cu rugăciunea şi cu „propovăduirea [diakonia] Cuvântului” (vers. 4). Termenii diakoneō şi diakonia fac parte din acelaşi familie, iar singura diferenţă este dată de cuvintele care le urmează: „la mese” (vers. 2) şi „Cuvântului” (vers. 4). Acestea, împreună cu termenul tradus prin expresia „de toate zilele” (vers. 1), ne ajută să deducem cele două elemente principale ale activităţii zilnice a bisericii: învăţătura („Cuvântul”) şi părtăşia („mese”), cel de-al doilea constând din masa comună, Cina Domnului şi rugăciuni (Faptele 2:42,46; 5:42).

Fiind administratorii autorizaţi ai învăţăturilor lui Isus, apostolii aveau să se ocupe în principal cu „propovăduirea Cuvântului” şi cu rugăciunea, iar cei şapte diaconi, cu activităţile de părtăşie din cele câteva biserici din casele creştinilor. Îndatoririle lor nu se limitau totuşi la atribuţiile obişnuite ale diaconilor de astăzi. Ei au fost practic ajutoarele apostolilor în biserica creştină. Mai târziu, au fost rânduiţi prezbiteri care să conducă bisericile locale.

2. Cum au fost aleşi cei şapte diaconi şi cum au fost trimişi în lucrare? Faptele 6:2-6

Candidaţii trebuiau aleşi după criterii morale, spirituale şi practice: trebuiau să aibă o reputaţie bună şi să fie plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune. Cu aprobarea comunităţii, cei şapte au fost aleşi şi apoi trimişi prin rugăciune şi punerea mâinilor. Ritualul acesta pare a simboliza recunoaşterea publică şi conferirea de autoritate în slujba de diaconi.

Ce uşor apar disensiunile între credincioşi! Ce putem face pentru a menţine pacea între noi şi pentru a ne concentra mai degrabă asupra misiunii?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/primii-conducatori-ai-bisericii/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

„4.2 Alegerea celor şapte (st4 Primii conducători ai bisericii)”

About The Author
-