Claudia & Mihai Butoiu; ”4.1 Introducere în studiul 4 (st4 Îndreptăţirea prin credinţă)”

Textul de memorat: „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3:28)

În studiul acesta, ajungem la tema fundamentală a Epistolei către romani: îndreptăţirea prin credinţă – marele adevăr care, mai mult decât oricare altul, a declanşat Reforma Protestantă. Şi, în ciuda aparenţelor, Roma nu şi-a schimbat cu nimic concepţia despre acest subiect pe care o avea în 1520, când papa Leon al X-lea a emis bula papală de condamnare a lui Luther şi a învăţăturilor lui. Luther a ars o copie a bulei pentru că, dacă există vreo învăţătură de la care nu trebuie să se facă rabat niciodată, atunci aceea este învăţătura despre îndreptăţirea prin credinţă.

Expresia este preluată din justiţie. Să ne imaginăm că un răufăcător este adus înaintea unui judecător şi este condamnat la moarte pentru faptele lui. Totuşi apare un înlocuitor şi ia asupra lui vina, eliberându-i pe răufăcător Prin acceptarea înlocuitorului, răufăcătorul stă acum înaintea judecătorului nu numai eliberat de toată vina lui, ci şi considerat ca şi când nu ar fi săvârşit niciodată faptele pentru care a fost condamnat, este repus în drepturi, „îndreptăţit”, socotit „drept”, nevinovat, reabilitat. Aceasta deoarece înlocuitorul – cel cu cazier curat – îi oferă răufăcătorului iertat meritul lui de a fi respectat legea în mod desăvârşit.

În planul de mântuire, fiecare dintre noi este răufăcătorul. Isus este înlocuitorul care Se prezintă în sala de judecată în locul nostru, neprihănirea Lui fiind acceptată în locul nelegiuirii noastre. De aceea, noi suntem socotiţi neprihăniţi înaintea iui Dumnezeu nu datorită faptelor noastre, ci datorită meritelor iui Isus, a cărui neprihănire ajunge să fie a noastră, dacă o acceptăm „prin credinţă”.

Aceasta este cu adevărat o veste bună! De fapt, nu poate exista o veste mai bună de atât.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.