Elena Monica Cîrtog & Bogdan Stoica; ”3.7 Un gând de încheiere (st3 Divinitatea Duhului Sfânt)”

Un gând de încheiere

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Evanghelizare, „Interpretările greşite cu privire la Trinitate”, ed. 2008, pp. 486-488 (613-617). După cum am văzut în studiul din această săptămână, dovezile biblice legate de divinitatea Duhului Sfânt sunt foarte concludente. Duhul Sfânt este Dumnezeu. Totuşi să nu uităm un lucru: identitatea Duhului Sfânt este o taină divină. Noi nu-L putem explica pe deplin pe Dumnezeu şi nici natura Sa şi este bine să ne opunem tentaţiei de a face din tiparele noastre de gândire criteriul pentru înţelegerea Lui. Adevărul depăşeşte cu mult graniţele înţelegerii noastre, mai cu seamă când este vorba despre natura lui Dumnezeu. Pe de altă parte, credinţa în divinitatea Duhului Sfânt înseamnă mai mult decât simpla acceptare a doctrinei despre Trinitate. Ea înseamnă să ne bazăm şi să ne punem încrederea în lucrarea divină de mântuire, aşa cum a fost ea rânduită de Tatăl şi îndeplinită prin Fiul în puterea Duhului. „Pentru noi, nu este absolut esenţial să fim în stare să definim exact ce este Duhul Sfânt. (…) Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni care au păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură şi din ele să clădească o susţinere omenească, dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur.” – Ellen G,. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 40 (51-52)

BIBLIA Şl CARTEA ANULUI-STUDIU LA RÂND

1. Cum este Dumnezeu pentru orfani şi văduve?
2. în ce psalm este profetizat că Domnului Isus aveau să-l dea oţet să bea?
3. Ce anume l-a cerut psalmistul Domnului pentru vremea bătrâneţii?
4. Până când s-a trudit psalmistul zadarnic să priceapă nedreptatea din lume? Biblia: Psalmii 67-73 Profeţi şi regi, capitolul 3 5. Ce anume constituie o primejdie pentru viaţa spirituală?

Alte materiale in format audio, doc, pdf, pptx, etc… puteti descarca accesand pagina noastra web:
www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.