Views


Elena Monica Cîrtog & Bogdan Stoica; ”3.6 Importanţa divinităţii Sale (st3 Divinitatea Duhului Sfânt)”

Importanţa divinităţii Sale

Care ar fi implicaţiile în ce priveşte mântuirea şi închinarea dacă Duhul Sfânt n-ar fi Dumnezeu? Biblia ne spune că Duhul Sfânt este responsabil de naşterea din nou a credincioşilor. El locuieşte în ei şi îi umple. El dă o gândire nouă şi transformă caracterul. El are puterea de a învia. El îi face pe urmaşii lui Hristos sfinţi, cum Dumnezeu este sfânt. Dacă Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, atunci cum poate El să facă toate aceste lucruri şi cum poate să le facă în aşa fel, încât să fie acceptate de Dumnezeu?

8. Citeşte binecuvântările apostolice din 1 Petru 1:2; 2 Corinteni 13:14 şi formula de botez din Matei 28:18,19. Ce ne spune menţionarea Duhului Sfânt alături de Dumnezeu Tatăl şi de Isus Hristos, Fiul, despre locul Său în cadrul adorării şi închinării pe care I le aducem lui Dumnezeu?

Adevărul despre divinitatea Duhului Sfânt ne ajută să avem o atitudine adecvată faţă de El, să recunoaştem poziţia Sa reală. Acest adevăr constituie premisa unei vieţi spirituale centrate pe Dumnezeu. Biserica din Noul Testament îl menţionează pe Duhul Sfânt alături de celelalte două Persoane ale Dumnezeirii. în formula de botez, Duhul Sfânt deţine acelaşi rang şi aceeaşi poziţie ca Tatăl şi Fiul. Botezul are o semnificaţie spirituală adâncă şi este un semn al închinării profunde. La fel, binecuvântările apostolice. Binecuvântarea este o formulă de închinare prin care Duhul Sfânt este preamărit în aceeaşi măsură ca Tatăl şi Fiul. Toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt menţionate împreună. Faptul că Duhului Sfânt I se cuvine închinarea noastră este confirmat şi în repetarea permanentă a ideii că noi depindem de El în ce priveşte bunăstarea spirituală şi că ar trebui să ne supunem Lui, pentru că El ne învaţă şi ne sfinţeşte. Dacă ştim cine este El cu adevărat şi dacă recunoaştem şi acceptăm divinitatea Sa, îi vom da slavă pentru lucrarea Sa şi ne vom baza pe El în ce priveşte creşterea şi sfinţirea personală.

Ce înseamnă faptul că Duhul SfântDumnezeu însuşi, lucrează în viaţa ta? Ce simţi la gândul că Dumnezeu însuşi lucrează la inima ta ca să te desăvârşească în toate privinţele? Ce efect are acest adevăr asupra ta?

Alte materiale in format audio, doc, pdf, pptx, etc… puteti descarca accesand pagina noastra web:
www.7adventist.com/studiu/

3.6 Importanţa divinităţii Sale (st3 Divinitatea Duhului Sfânt)

About The Author
-