Views


Emanuel Grecu & Daniela Măgureanu; ”3.5  „O preoţie împărătească” (st3 O preoţie împărătească)”

 

În cartea Exodul, citim că Domnul i-a spus lui Moise: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: «Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt»” (19:3-6).

Aceasta este Evanghelia descoperită cu câteva milenii înainte de răstignirea lui Hristos: Dumnezeu îşi răscumpără poporul, îl scoate din păcat şi din robia păcatului şi îi porunceşte să-L iubească şi să-L asculte, ca popor special al legământului, înaintea Sa şi înaintea lumii.

4. Citeşte 1 Petru 2:5,9,10 şi Exodul 19:6. Ce vrea să spună Petru prin expresiile „preoţie împărătească” şi „neam sfânt”? Ce implicaţii are acest statut?

„Casă duhovnicească”, „seminţie aleasă”, „preoţie împărătească” şi „popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” sunt toate titluri onorante, care vorbesc în Biblie despre relaţia specială dintre Dumnezeu şi descendenţii lui Avraam. În contextul Noului Testament, Petru foloseşte aceleaşi expresii când se referă la creştini. Promisiunile legământului făcute lui Israel au fost lărgite pentru a-i include, pe lângă iudeii care cred în Isus, şi pe credincioşii dintre neamuri. Da, prin Isus, şi oamenii de altă naţionalitate pot deveni copii ai lui Avraam: „Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Galateni 3:29). Prin Hristos, orice om, indiferent în ce popor se naşte, poate să facă parte din această „preoţie împărătească”.

„Un neam sfânt”, „o preoţie împărătească”. Ce implicaţii practice au aceste expresii în viaţa noastră?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu

3.5 „O preoţie împărătească” (st3 O preoţie împărătească)

About The Author
-