Views


Monica Cîrtog & Daniel Sandu; ”3.4 Unitate în diversitate (st3 Unitatea în Evanghelie)”

Marţi, 11 iulie – Unitate în diversitate

3. Pavel declară că nişte falşi fraţi în credinţă s-au furişat „printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne ducă la robie” (Galateni 2:4). De ce anume sunt eliberaţi creştinii? Ioan 8:31-36; Romani 6:6,7; 8:2,3 Galateni 3:23-25; 4:7-8; Evrei 2:14,15. Cum experimentăm noi această libertate?

Libertatea (în trad. Cornilescu slobozenia), ca descriere a experienţei creştine, este un concept important pentru Pavel. El a folosit acest cuvânt mai frecvent decât orice alt scriitor din Noul Testament, iar în cartea Galateni cuvintele slobod/slobozenie apar de numeroase ori. Totuşi, pentru creştin, libertatea înseamnă libertate în Hristos. Ea este oportunitatea de a duce o viaţă de devoţiune neîngrădită faţă de Dumnezeu. Ea implică eliberarea din robia faţă de dorinţele naturii noastre păcătoase (Romani 6), eliberarea de sub condamnarea Legii (Romani 8:1,2) şi eliberarea de sub puterea lui Satana (1 Corinteni 15:55).

4. Ce au recunoscut apostolii cu privire la misiunea lui Pavel şi cea a lui Petru? Ce ne spune aceasta despre unitatea şi diversitatea care trebuie să existe în biserică? Galateni 2:7

Apostolii au înţeles că Dumnezeu îl chemase pe Pavel să le predice Evanghelia neamurilor, după cum îl chemase pe Petru să le predice Evanghelia iudeilor. În ambele cazuri este vorba despre una şi aceeaşi Evanghelie, însă era prezentată diferit în funcţie de oamenii cărora le era adresată. În versetul acesta, găsim în mod implicit „recunoaşterea importantă a faptului că aceeaşi afirmaţie este în mod sigur percepută diferit şi are un impact diferit în contexte sociale şi culturale diferite… Exact acest mesaj unic constituie fundamentul unităţii creştine, înţeleasă ca unitate în diversitate!” – James D. G. Dunn, The Epistle to Galatians, p. 106

De ce ar trebui să fim deschişi la metodele evanghelistice care ne scot în afara „zonei personale de confort”? Există metode misionare pe care nu ar trebui să le folosim? Care? De ce?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

3.4 Unitate în diversitate (st3 Unitatea în Evanghelie)

About The Author
-