Views

Claudia & Mihai Butoiu; ”3.4 Progres? (st3 Condiţia umană)”

Marţi, 17 octombrie – Progres?

La începutul secolului al XX-lea, oamenii au trăit cu ideea că societatea avansa, că moralitatea avea să crească şi că ştiinţa şi tehnologia vor contribui la inaugurarea unei societăţi noi, avansate. Se credea că fiinţele umane se aflau, în esenţă, pe calea către perfecţiune. Se credea că, prin educaţie şi printr-o formare morală bună, oamenii şi societatea puteau face progrese mari. Se presupunea că toate acestea aveau să se petreacă în masă, odată cu păşirea în temerara lume nouă a secolului al XX-lea.

Din nefericire, lucrurile nu s-au îndreptat în direcţia aceasta. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai violente şi mai barbare din istorie, în mare măsură, în urma progresului ştiinţei, care a care a deschis posibilităţi mult mai mari pentru uciderea oamenilor la o scară greu de conceput chiar şi pentru cei mai josnici alienaţi mintali din secolele anterioare.

Care a fost problema?

4. Citeşte Romani 1:22-32. Ce lucruri enumerate în acest pasaj scris în secolul I există şi astăzi, în secolul al XXI-lea?

Poate că avem nevoie de credinţă pentru a accepta unele învăţături creştine, precum învierea morţilor, revenirea Domnului, cerul nou şi pământul nou. Dar cine are nevoie de credinţă pentru a accepta învăţătura despre starea decăzută a omului? Cu toţii simţim pe pielea noastră consecinţele acestei stări.

Gândeşte-te în special la Romani 1:22,23. Cum se manifestă această atitudine în timpul nostru? La ce au ajuns să se închine şi ce au ajuns să idolatrizeze oamenii de astăzi în locul lui Dumnezeu, pe care L-au respins? Cum au ajuns ei să fie nebuni, făcând lucrul acesta? împărtăşeşte grupei tale răspunsul.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

3.4 Progres? (st3 Condiţia umană)

About The Author
-