Views

Gabriel Radu „3.4 Mesajul către Tiatira (st3 Poporul lui Dumnezeu din cetăţi)”

Marţi, 15 ianuarie – Mesajul către Tiatira

Spre deosebire de alte cetăţi, Tiatira nu a avut în istoria antică vreo importanţă politică sau culturală de care să avem cunoştinţă astăzi. Dar a fost cunoscută pentru comerţ. Cine dorea să facă afaceri sau să obţină un loc de muncă trebuia să facă parte din breslele meşteşugăreşti. Membrii lor trebuiau să participe la diferitele serbări speciale şi la ritualurile din templu, care cuprindeau de regulă practici imorale. Cine nu se conforma era exclus din breaslă şi avea de suferit pe plan financiar. Creştinii din această cetate au avut de ales între credincioşie faţă de Evanghelie şi supunere faţă de cerinţele societăţii în care trăiau.

5. Cu ce titlu li se prezintă Isus creştinilor din Tiatira? Pentru ce calităţi îi apreciază şi ce lucru îl nemulţumeşte la ei? Apocalipsa 2:18-29; Vezi şi Daniel 10:6

La fel ca în cazul bisericii din Pergam, ameninţarea bisericii din Tiatira o constituia tot compromisul cu păgânismul. Izabela, – din nou o trimitere la Vechiul Testament –, a fost soţia regelui Ahab, care l-a condus pe Israel la apostazie (1 Împăraţi 16:31-33). Isus o înfăţişează ca pe o metaforă pentru decăderea spirituală a bisericii. Creştinii care au acceptat închinarea la idoli cădeau în acelaşi păcat ca Israelul din vechime. Situaţia în care se găsea biserica din Tiatira coincide cu situaţia generală a bisericii din perioada Evului Mediu. Pericolul nu a venit atunci din exterior, ci de la cei care pretindeau că şi-au primit autoritatea de la Dumnezeu. În epoca aceea, locul Bibliei a fost luat de tradiţie, preoţia lui Hristos a fost înlocuită cu preoţia oamenilor şi cu moaştele, Iar faptele au ajuns mijloc de mântuire. Cine nu se supunea influenţelor corupătoare ale instituţiei bisericii avea parte de persecuţie şi chiar de moarte. Mai multe secole la rând (vezi Daniel 7:25), Evanghelia a fost aproape pierdută.

Gândeşte-te la cuvintele din Apocalipsa 2:25: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni!” Ce însemnătate au ele pentru noi, atât la nivel colectiv, cât şi la nivel personal? Ce am primit de la Isus şi trebuie să ţinem „cu tărie”?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/poporul-lui-dumnezeu-din-cetati/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

3.4 Mesajul către Tiatira (st3 Poporul lui Dumnezeu din cetăţi)

About The Author
-