Views


Emanuel Grecu & Daniela Măgureanu; ”3.2 Viaţa creştină  (st3 O preoţie împărătească)”

Duminică, 9 aprilie – Viaţa creştină

Cuvântul „dar” din 1 Petru 2:1 este sinonim cu „aşadar” „deci” şi introduce concluzia la afirmaţiile precedente. În capitolul 1, Petru a explicat ce a făcut Hristos pentru noi şi cum ar trebui să răspundem noi. În capitolul următor, el reia această temă şi o dezvoltă.

1. Ce spune Petru că trebuie să lepede creştinii şi ce metaforă foloseşte pentru a descrie nevoia lor după Dumnezeu? 1 Petru 2:1-3

Petru arată două îndatoriri ale creştinilor. Prima se referă la comportamentele care trebuie abandonate, cealaltă se referă la cele demne de a fi adoptate.

Mai întâi, el îi îndeamnă pe creştini să se lepede de răutate, vicleşug, prefăcătorie, pizmă şi clevetire (1 Petru 2:1). Făcând astfel, ei se vor distinge de majoritatea semenilor lor, prin purtarea lor. Renunţând la răutate, nu le vor dori altora răul, ci binele. Renunţând la ipocrizie, nu vor înşela, ci vor fi sinceri şi cinstiţi. Nu îi vor invidia pe cei care au mai mult. Se vor mulţumi cu viaţa lor şi vor prospera acolo unde i-a aşezat Providenţa. Şi nu vor face afirmaţii prin care să distrugă în mod deliberat reputaţia cuiva.

Apoi, Petru foloseşte o imagine – un nou-născut flămând (vers. 2). Este partea pozitivă a învăţăturii sale. A fi creştin înseamnă nu numai să abandonezi obiceiurile rele. O astfel de viaţă ar fi seacă. A fi creştin înseamnă să cauţi hrana spirituală cu aceeaşi aviditate cu care caută laptele un nou-născut flămând. Petru le arată cititorilor săi care este sursa hranei spirituale: Dumnezeu. Acum avem şi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu (vezi şi Evrei 4:12; Matei 22:29; 2 Timotei 3:15-17), care ne ajută să creştem spiritual şi moral, fiindcă ne oferă o revelaţie atotcuprinzătoare despre Isus Hristos. Iar Isus este întruchiparea desăvârşită a caracterului Dumnezeului Sfânt pe care îl iubim şi căruia îi slujim.

Ce înseamnă „a gusta” bunătatea Domnului (1 Petru 2:3) şi cum ne ajută aceasta să abandonăm faptele şi atitudinile rele?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
Scoala de sabat

3.2 Viaţa creştină (st3 O preoţie împărătească)

About The Author
-