Views


Emanuel Grecu & Daniela Măgureanu; ”3.1 Introducere în studiul 3 (st3 O preoţie împărătească)”

 

Textul de memorat: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9)

Influenţat de cultura, religia şi istoria iudaică, Petru afirmă despre creştini că sunt „un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui”. El preia vocabularul legământului, utilizat în Vechiul Testament cu referire la Israel şi îl aplică la biserica din Noul Testament.

Şi nu este deloc de mirare, întrucât credincioşii dintre neamuri au fost „altoiţi” în poporul legământului lui Dumnezeu. Ei au parte acum de făgăduinţele legământului: „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine” (Romani 11:17,18).

În pasajele pe care le vom studia săptămâna aceasta, Petru îndreaptă atenţia cititorilor săi către responsabilitatea sacră şi către chemarea înaltă pe care le au ca popor al legământului lui Dumnezeu, ca altoi al măslinului, în cuvintele lui Pavel. Una dintre aceste responsabilităţi, pe care a avut-o şi vechiul Israel, este proclamarea marelui adevăr al mântuirii prin Domnul Isus Hristos.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
Scoala de sabat

3.1 Introducere în studiul 3 (st3 O preoţie împărătească)

About The Author
-