Monica Cîrtog & Nicu Călin „3.1 Introducere în studiul 3 (st3 Dumnezeu sau banii?)”

Textul de memorat: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11)

Când ne prezintă perspectiva Sa asupra banilor şi asupra bunurilor materiale, Dumnezeu nu ne vorbeşte pe ocolite. El i-a adresat bogatului care păstrase toate binecuvântările pentru el nişte cuvinte care ar trebui să ne stârnească temerea: „«Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (Luca 12:20,21).

Slujirea lui Dumnezeu şi slujirea banilor sunt două lucruri care se exclud reciproc. Nu putem avea decât un singur stăpân: ori pe Dumnezeu, ori banii. Ne înşelăm dacă socotim că le putem sluji amândurora, fiindcă nu vom putea fi duplicitari la nesfârşit. Poate că pe alţii îi vom păcăli şi poate că ne vom păcăli pe noi înşine, dar pe Dumnezeu, în faţa cărora vom fi traşi la răspundere într-o zi, nu-L vom putea păcăli.

Este necesar să ne hotărâm şi, cu cât ezităm mai mult, cu cât invocăm mai multe pretexte şi cu cât amânăm mai mult, cu atât mai puternic se vor înrădăcina în sufletul nostru banii şi iubirea de bani. Credinţa impune luarea unei decizii.

Decizia aceasta va fi mai uşor de luat dacă vom înţelege cine este Dumnezeu, ce a făcut El pentru noi şi cât de datori îi suntem.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeu-sau-banii/

 

Programe populare




Comentariile sunt inchise.