Gabriel Radu „2.2 Pe Patmos (st2 În mijlocul sfeşnicelor)”

Duminică, 6 ianuarie – Pe Patmos

1. În ce circumstanţe ne spune Ioan că a primit viziunile? Apocalipsa 1:9

Patmosul era o insulă mică din Marea Egee, avea circa şaisprezece kilometri în lungime şi zece în lăţime (în zona cu cea mai mare întindere). Era una dintre insulele folosite de romani drept colonii corecţionale pentru deţinuţii politici. Scriitorii creştini timpurii care au trăit relativ aproape de vremea în care a fost scrisă Apocalipsa afirmă că autorităţile romane îl exilaseră pe Ioan pe Patmos din cauza credinţei. Fără îndoială că bătrânul apostol a suportat acolo toate greutăţile întemniţării romane. A fost tratat probabil ca un infractor, pus în lanţuri, hrănit prost şi supus la muncă grea sub biciul gărzilor romane nemiloase.

„Patmosul, o insulă stearpă şi stâncoasă în Marea Egee, fusese ales de cârmuirea romană ca loc pentru exilarea criminalilor, dar, pentru slujitorul lui Dumnezeu, acest loc trist a devenit poarta cerului. Aici, departe de scenele agitate ale vieţii, precum şi de lucrarea plină de sârguinţă a anilor de mai înainte, el a avut părtăşie cu Dumnezeu, cu Hristos şi cu îngerii cerului şi de la ei a primit îndrumare pentru biserica din toate vremurile viitoare” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 421).

2. Ce alţi oameni amintiţi în Biblie au îndurat greutăţi, deşi (sau, mai bine spus, din cauză că) I-au fost credincioşi lui Dumnezeu? Daniel 3:16-23; Faptele 7:54-60

Urmaşii lui Hristos să nu uite niciodată că nu sunt singuri atunci când se află în circumstanţe asemănătoare cu cele în care s-a aflat Ioan. Acelaşi Isus care a venit la Ioan cu cuvinte de speranţă şi de încurajare în acea împrejurare grea din viaţa lui este mereu alături de credincioşii Săi şi îi susţine.

Cum putem deosebi suferinţa din cauza credinţei de suferinţa din alte motive, de exemplu, din cauza unei decizii greşite? Ce putem spune despre suferinţa fără vreun motiv evident? Cum putem să avem încredere în Domnul în orice situaţie?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/in-mijlocul-sfesnicelor/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.