Views

Gabriel Radu; ”14.4 „Mă laud cu… crucea…” (st14 Mă laud cu crucea lui Hristos)”

Marţi, 26 septembrie – „Mă laud cu… crucea…”

3. De ce este crucea lui Hristos un motiv de laudă pentru Pavel? Galateni 6:14

După ce dezvăluie motivele celor care puneau accent pe circumcizie, Pavel le prezintă galatenilor, pentru ultima oară, mesajul Evangheliei sale într-o formă concisă. Pentru el, Evanghelia are la bază două doctrine fundamentale: (1) crucea (jertfa) Domnului (vers. 14) şi (2) doctrina îndreptăţirii (vers. 15). În secţiunea de astăzi, ne vom opri asupra primei doctrine.

Nouă, celor din secolul al XXI-lea, ne este greu să ne imaginăm ce şoc produceau afirmaţiile lui Pavel despre cruce (Galateni 6:14) la data când au fost scrise. Astăzi, crucea lui Hristos este un simbol obişnuit şi respectat, care trezeşte în general sentimente pozitive. Însă, pe vremea lui Pavel, crucea nu era un lucru cu care să te lauzi, ci un lucru vrednic de dispreţ. Iudeii considerau ofensatoare ideea unui Mesia răstignit, iar romanilor, răstignirea le stârnea o repulsie atât de mare, încât nu era inclusă între sancţiunile potrivite pentru un cetăţean roman.

Faptul că lumea antică privea crucea lui Hristos cu dispreţ este clar dovedit de cea mai veche inscripţie cunoscută, care înfăţişează răstignirea. Datând de la începutul secolului al II-lea, acest desen înfăţişează răstignirea unui om cu cap de măgar. Lângă cruce este înfăţişat un alt om care are braţele ridicate în semn de închinare, iar dedesubt sunt scrise următoarele cuvinte: „Alexamenos se închină dumnezeului său.” Ideea este clară: crucea lui Hristos era pentru ei ridicolă. În acest context, Pavel declară că el nu se poate lăuda decât cu crucea lui Hristos!

4. Cum a schimbat crucea lui Hristos modul lui Pavel de a se raporta la lume? Galateni 6:14; Romani 6:1-6; 12:1-8; Filipeni 3:8.

Răstignirea Domnului Hristos schimbă totul în viaţa credinciosului. Ea ne determină să ne reevaluăm concepţia despre noi înşine şi modul în care ne raportăm la lume. Lumea – cu tot ce presupune ea (1 Ioan 2:16) – I se împotriveşte lui Dumnezeu. Noi am murit odată cu Hristos şi, prin urmare, lumea nu mai exercită asupra noastră acea putere care ne înrobea. Vechea viaţă pe care o trăiam odată pentru lume nu mai există. Pavel aseamănă despărţirea credinciosului de lume cu moartea faţă de ea.

Cum ţi-a schimbat jertfa Domnului Hristos modul în care te raportezi la lume? Ce lucruri noi a adus în viaţa ta? Ce deosebiri există între viaţa ta actuală şi viaţa pe care o duceai înainte de a te preda Domnului?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

14.4 „Mă laud cu… crucea…” (st14 Mă laud cu crucea lui Hristos)

About The Author
-