Views

Daniela Petre & Emanuel Grecu „13.4 Învierea şi refacerea relaţiilor (st13 Refacerea finală a unităţii)”

Marţi, 25 decembrie – Învierea şi refacerea relaţiilor

Încă din primele zile ale existenţei bisericii, făgăduinţa revenirii lui Hristos le-a dat curaj credincioşilor şi i-a susţinut mai ales în încercări. Oricât de grele erau luptele lor, oricât de mari le erau durerile şi întristările, ei aveau speranţa revenirii lui Hristos şi toate făgăduinţele frumoase pe care le include aceasta.

4. Ce făgăduinţe găsim în 1 Tesaloniceni 4:13-18? Ce aflăm de aici despre speranţa refacerii relaţiilor?

Un aspect important al întemeierii împărăţiei lui Dumnezeu este strângerea celor aleşi: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). În timp ce aleşii sunt adunaţi, cei drepţi care au murit vor fi înviaţi şi vor primi nemurirea (1 Corinteni 15:52,53): „întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Acesta este momentul mult aşteptat de noi toţi! Cei înviaţi se vor reîntâlni cu cei care le-au dus dorul. Pavel anticipează acest eveniment cu următoarele cuvinte: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? (1 Corinteni 15:55).

La înviere, cei credincioşi ies din morminte, dar nu aşa cum au fost depuşi în ele, cu trupul bolnav, îmbătrânit şi desfigurat, ci cu un trup nou, nemuritor, desăvârşit, fără semnele păcatului, cauza degradării. Sfinţii trăiesc împlinirea lucrării Domnului Hristos de refacere şi reflectă chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, aşa cum a intenţionat El la crearea lumii (Geneza 1:26; 1 Corinteni 15:46-49).

La revenirea lui Isus, când cei morţi în Hristos sunt readuşi la viaţă, cei drepţi în viaţă vor fi schimbaţi şi vor primi şi ei un corp nou şi desăvârşit (1 Corinteni 15:53). Astfel, cei răscumpăraţi, cei înviaţi şi cei vii transformaţi, îl vor întâmpina împreună pe Domnul şi vor fi întotdeauna cu El (1 Tesaloniceni 4:17).

Azi, mulţi creştini caută explicaţii naturale chiar si pentru minuni. Ce ne spune făgăduinţa învierii despre faptul că salvarea noastră este posibilă doar prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/refacerea-finala-a-unitatii/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

13.4 Învierea şi refacerea relaţiilor (st13 Refacerea finală a unităţii)

About The Author
-