Views

Daniela Petre & Emanuel Grecu „13.2 Asigurarea revenirii lui Hristos (st13 Refacerea finală a unităţii)”

Duminică, 23 decembrie – Asigurarea revenirii lui Hristos

1. Ce ne spune următoarea făgăduinţă a Domnului Isus despre viaţa pe care o vor trăi cei răscumpăraţi pe Noul Pământ? Ioan 14:1-3

Primii creştini numeau revenirea lui Hristos „fericita nădejde” (Tit 2:13). Ei se aşteptau ca toate profeţiile şi făgăduinţele din Scriptură să se împlinească atunci. Toţi cei care îl iubesc pe Hristos aşteaptă cu nerăbdare ziua în care vor putea vorbi cu El faţă în faţă. Cuvintele Sale din aceste versete ne sugerează că relaţia noastră cu El şi cu ceilalţi credincioşi va fi strânsă şi apropiată.

Creştinii cred în făgăduinţa aceasta pentru că Biblia ne asigură că ea se va împlini. Noi avem această certitudine, deoarece credem ce a spus Isus: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Şi pentru că a doua Sa venire a fost anunţată încă din Vechiul Testament, la fel ca prima Sa venire. Înainte de potop, Dumnezeu i-a dezvăluit patriarhului Enoh că venirea în slavă a lui Mesia avea să pună capăt păcatului – vezi luda vers. 14,15.

Cu o mie de ani înainte de prima venire a Domnului, regele David a prorocit că Mesia avea să vină pentru a-i strânge pe credincioşii Lui: „Dumnezeul nostru vine şi nu tace. … El strigă spre ceruri sus şi spre pământ ca să judece pe poporul Său: «Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!»„ (Psalmii 50:3-5).

A doua venire a lui Isus este strâns legată de prima. Profeţiile despre naşterea şi lucrarea Sa (Geneza 3:15; Mica 5:2; Isaia 11:1; Daniel 9:25,26) se află la temelia speranţei şi încrederii noastre în făgăduinţele revenirii. Hristos „S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. … Tot aşa Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9:26,28).

Ce speranţă si mângâiere sufletească îţi insuflă acum făgăduinţa revenirii Sale?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/refacerea-finala-a-unitatii/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

13.2 Asigurarea revenirii lui Hristos (st13 Refacerea finală a unităţii)

About The Author
-