Maria Badea & Emanuel Grecu „13.2 Administrarea creştină şi evlavia (st13 Administrarea creştină – privilegiu şi responsabilitate)”

Duminică, 25 martie – Administrarea creştină şi evlavia

Evlavia este un subiect vast. Ea înseamnă o viaţă sfântă (Tit 1:1), în care devenim asemenea lui Hristos, având o atitudine de devoţiune şi făcând fapte plăcute Lui (Psalmii 4:3; Tit 2:12). Ea este semnul religiei autentice şi are făgăduinţa vieţii veşnice, făgăduinţă pe care nu ne-o oferă nici filosofia, nici bogăţia, nici faima, nici puterea şi nici renumele.

1. Ce spune Pavel despre pericolele din vremea sfârşitului. În ce fel îl afectează acestea şi pe un bun creştin? 2 Timotei 3:1-9

În epistola lui Iacov se aminteşte despre răbdarea şi viaţa lui Iov, care ne demonstrează că putem rămâne evlavioşi chiar şi în suferinţă. Şi ne mai arată cât de mult urăşte Satana acest stil de viaţă. Dumnezeu însuşi afirmă că nu mai exista niciun alt om care să-l egaleze pe Iov în ce priveşte calitatea credinţei şi a vieţii lui (Iov 2:3).

„Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Credinţa lui Iov se vedea nu doar din mărturia sa verbală sau din ritualurile religioase la care participa, cu toate că şi acestea făceau parte din viaţa lui (vers. 5). Temerea lui de Dumnezeu era exprimată printr-o viaţă continuă de evlavie, chiar şi în încercările cele mai teribile. A fi evlavios nu înseamnă totuşi a fi perfect, ci doar a reflecta perfecţiunea în sfera personală.

2. Ce spune Ezechiel despre Noe, Daniel şi Iov? Cum ar trebui să fim şi noi? Ezechiel 14:14

Administrarea creştină este, de fapt, o expresie a vieţii de evlavie. Cei credincioşi nu au doar o formă de evlavie. Ei sunt cu adevărat evlavioşi şi dovedesc acest lucru prin modul lor de viaţă, prin modul în care se poartă cu lucrurile pe care li le-a încredinţat Dumnezeu. Iar credinţa lor se vede nu doar din ceea ce fac, ci şi din ceea ce nu fac.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/administrarea-crestina-privilegiu-si-responsabilitate/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.