Views

Maria Badea & Ionut Sanda „13.1 Introducere în studiul 13 (st13 Călătoria la Roma)”

Textul de memorat: „Nu te teme, Pavele; căci tu trebuie să stai înaintea cezarului” (Faptele apostolilor 27:24)

Pavel îşi dorea de multă vreme să ajungă la Roma, însă arestarea sa în Ierusalim încurcase lucrurile. Cedase presiunilor conducătorilor bisericii din Ierusalim de a dovedi că respecta legea şi ajunsese să petreacă în arestul autorităţilor romane aproape cinci ani, dacă luăm în calcul şi timpul petrecut în călătoria pe mare până în Italia. Astfel, planurile lui misionare fuseseră date complet peste cap.

Cu toate acestea, Isus însuşi i-a promis că până la urmă avea să dea mărturie despre El în Roma (Faptele 23:11). Dacă se întâmplă să greşim, Dumnezeu ne acordă o nouă şansă, dar nu ne fereşte întotdeauna de consecinţele faptelor noastre. Pavel a reuşit să ajungă la Roma, însă nu există nicio dovadă în Biblie că ar fi ajuns şi în Spania, aşa cum sperase (Romani 15:24). El a fost eliberat după prima întemniţare romană, dar a fost arestat după aceea din nou şi a murit ca martir (2 Timotei 4:6-8) în anul 67 d.Hr., în timpul lui Nero.

Da, Pavel a ajuns la Roma şi, în răstimpul petrecut în arest pentru a fi judecat înaintea cezarului, a propovăduit Evanghelia, în ciuda lanţurilor (Efeseni 6:20; Filipeni 1:13) şi fără vreo piedică, înaintea oricui venea la el (Faptele 28:30,31), inclusiv în faţa unor oameni importanţi din casa cezarului (Filipeni 4:22).

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/calatoria-la-roma/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

13.1 Introducere în studiul 13 (st13 Călătoria la Roma) Ne cerem scuze pentru întârziere. In scurt timp materialul va fi accesibil.

About The Author
-