Views


Daniel Măgureanu & Lucian Chiță; ”12.4 Conştientizarea cu privire la judecată (st12 Lucrarea Duhului Sfânt)”

Marţi, 21 martie – Conştientizarea cu privire la judecată

Adesea, în discuţia despre păcat şi despre neprihănire, unii creştini îi avertizează pe cei care-L resping pe Isus că vor fi judecaţi. Ei le atrag atenţia păcătoşilor, adeseori pe un ton aspru, că îi aşteaptă judecata de apoi.

4. Citeşte Ioan 16:8,11. La ce judecată se referă aici Isus? De ce este ea o veste bună?

Judecata lumii va avea loc într-adevăr, dar nu la ea Se referă Isus în Ioan 16:11. El nu vorbeşte despre judecata de apoi, amintită în Ioan 12:48, ci despre judecata lui Satana, care a avut loc la Calvar şi care este o veste bună! Diavolul, marele inamic al adevărului, trăieşte acum din timp împrumutat. Judecata va veni, dar accentul cade aici pe conştientizarea faptului că stăpânitorul lumii acesteia este deja condamnat (Ioan 12:31).

5. Cum îl descrie Petru pe Satana? Cum putem să ne împotrivim Diavolului? 1 Petru 5:8,9

Diavolul ştie că nu mai are mult timp şi că a primit la Calvar lovitura decisivă, dar încă este activ. Cuprins de mânie, el încearcă „să-i înghită” pe cât mai mulţi. Dar el este un duşman învins. Isus a ieşit biruitor asupra lui. Iar sângele Lui ne-a eliberat.

În al Doilea Război Mondial, pe 6 iunie 1944, cu ocazia invaziei reuşite a Aliaţilor în Franţa, Hitler a suferit o înfrângere clară. Totuşi cele unsprezece luni care au trecut între ziua lansării atacului şi 8 mai 1945, Ziua Victoriei în Europa, au fost cele mai sângeroase. În mod asemănător, Satana ştie că a primit lovitura decisivă la cruce, dar se luptă în continuare cu încăpăţânare. În aceste vremuri grele, suntem chemaţi să fim treji şi să aruncăm asupra lui Isus toate îngrijorările noastre, căci El însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5:7,8).

De ce este judecata o veste bună? Cine este Apărătorul nostru la judecată? Cum să le prezentăm oamenilor judecata în aşa fel încât să le insuflăm speranţă şi nu să-i speriem?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
Scoala de sabat

 

12.4 Conştientizarea cu privire la judecată (st12 Lucrarea Duhului Sfânt)

About The Author
-