Gabriel Radu & Claudia Butoiu „11.5 Semnul fiarei (st11 Sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei)”

Miercuri, 13 iunie – Semnul fiarei

Ce este deci acest semn pe care suntem avertizaţi să nu-l primim? Am văzut într-un studiu anterior că fiara a patra din Daniel 7, în a doua ei etapă (aceeaşi cu fiara ridicată din mare în Apocalipsa 13), „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea” (vers. 25). O lege pe care a intenţionat să o schimbe este Sabatul, porunca a patra, singura dintre cele zece care se referă la timp şi care precizează că Dumnezeu „a făcut… cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit” (Exodul 20:11).

Solia primului înger – care ne îndreaptă atenţia tot către porunca a patra, pe care fiara a încercat să o schimbe – face apel să ne închinăm doar lui Dumnezeu, pentru că El este Creatorul. Apoi, după o avertizare despre soarta care îi aşteaptă pe cei ce aleg să i se închine fiarei şi icoanei ei se prezintă o caracterizare a poporului credincios al lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:9,12).

6. Dat fiind contextul imediat, ce ne spune această caracterizare despre importanţa Sabatului în cadrul evenimentelor finale? Apocalipsa 14:12

Din „poruncile lui Dumnezeu” face parte şi porunca a patra, Sabatul, care arată că Dumnezeu este Creatorul şi singurul vrednic de închinare. Mulţi văd o legătură directă între semnul fiarei şi închinarea în ziua de duminică, falsul sabat, a cărui păzire nu a fost poruncită în Biblie, spre deosebire de păzirea sâmbetei.

Înseamnă că toţi creştinii care I se închină acum lui Dumnezeu duminica poartă semnul fiarei? Nu. Apocalipsa 13:15 spune că aceia care vor refuza să participe la această închinare falsă vor fi pedepsiţi cu moartea. La sfârşit, închinarea va deveni o chestiune de viaţă şi de moarte. Semnul fiarei va fi aplicat doar după ce fiecare om va fi avut ocazia de a lua o decizie definitivă. Deocamdată, nimănui nu i-a fost impus încă semnul fiarei.

Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus – de ce sunt acestea chiar şi în momentul de faţa trăsăturile distinctive ale creştinului adevărat?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/sigiliul-lui-dumnezeu-sau-semnul-fiarei/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.