Views


Monica Cîrtog & Bogdan Stoica; ”11.2 Împotrivirea faţă de Duhul Sfânt (st11 Păcatul împotriva Duhului Sfânt)”

Duminică, 12 martie – Împotrivirea faţă de Duhul Sfânt

1. Ce avertizare le-a fost dată de Ştefan conducătorilor iudei? Ni se poate aplica şi nouă? Faptele 7:51

Există câteva păcate pe care Scriptura le indică a fi păcate împotriva Duhului Sfânt. Multe dintre ele sunt de natură individuală. Dar, conform textului din Faptele 7:51, pot fi şi de natură colectivă. Ştefan îi mustră pe acuzatorii săi pentru încăpăţânare („oameni tari la cerbice”), asimilându-i israeliţilor răzvrătiţi care s-au închinat înaintea viţelului de aur (Exodul 33:3). Când respingeau adevărurile pe care Dumnezeu dorea să le imprime în inima lor prin profeţii Săi, ei se împotriveau Duhului Sfânt. Acest obicei, de a I se opune lui Dumnezeu şi planului Său, i-a condus pe unii la respingerea declaraţiilor Domnului Isus Hristos. În loc să-L urmeze pe Isus, ei au aşezat formele închinării în locul ascultării de Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Gândul că fiinţele umane slabe, create de Dumnezeu şi dependente de El, pot să se împotrivească lucrării Duhului Sfânt şi harului divin ne uimeşte. Dumnezeu, deşi este atât de puternic, nu ne obligă la nimic şi ne permite să alegem liber. El ne respectă deciziile!

Dacă ne-ar forţa astăzi să-L ascultăm, de ce n-a făcut-o de la bun început, cu Adam şi Eva în Eden, cruţând astfel lumea de criza păcatului? El ne-a făcut însă fiinţe libere, ne-a înzestrat cu capacitatea de a lua decizii morale, de a alege viaţa sau moartea, binele sau răul. Ce dar sacru şi scump am primit!

Fiecare dintre noi este răspunzător pentru deciziile lui, dar are şi o responsabilitate colectivă: de a-i încuraja pe alţii să fie credincioşi, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu şi să rămână aproape de Isus (Evrei 10:24,25). Noi ne împotrivim Duhului Sfânt când ne opunem Cuvântului lui Dumnezeu şi când nu luăm aminte la mesajul profeţilor Săi.

Este uşor să ne uităm la israeliţii din vechime şi să-i criticăm pentru greşelile lor. Dar ce putem spune despre deciziile noastre greşite? Cum te-ai simţi dacă ar fi făcute publice, la fel ca deciziile lor?

Ce metode putem folosi pentru a-i îndemna pe alţii „la dragoste şi la fapte bune”? Care este partea ta în această lucrare?

Daca doriti materiale suplimentare de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link: http://www.7adventist.com/studiu/pacatul-impotriva-duhului-sfant/

11.2 Împotrivirea faţă de Duhul Sfânt (st11 Păcatul împotriva Duhului Sfânt)

About The Author
-