Views

Gabriel Radu „1.7 Un gând de încheiere (st1 Evanghelia de pe Patmos)”

Vineri, 4 ianuarie – Un gând de încheiere

„Descoperirea aceasta a fost dată pentru călăuzirea şi mângâierea bisericii în tot timpul dispensaţiunii creştine. (…) O descoperire este ceva ce este dat pe faţă. Domnul Isus însuşi i-a dezvăluit servului Său tainele cuprinse în această carte şi planul Său este acela ca ele să fie deschise cercetării tuturor. Adevărurile ei sunt adresate acelora care trăiesc în ultimele zile ale istoriei pământului, cum şi celor din zilele lui Ioan. Unele dintre scenele descrise în această profeţie sunt în trecut, altele au loc acum; unele ne aduc în atenţie încheierea marii lupte dintre puterile întunericului şi Prinţul cerului, iar altele descoperă triumful şi bucuria celui răscumpărat pe pământul înnoit.

Nimeni să nu considere că, întrucât nu poate explica însemnătatea fiecărui simbol din Apocalipsa, este inutil să cerceteze această carte în străduinţa de a cunoaşte înţelesul adevărului cuprins în ea. Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan îi va da cercetătorului sârguincios după adevăr o pregustare a lucrurilor cereşti. Cei a căror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi făcuţi în stare să înţeleagă învăţăturile ei şi li se va acorda binecuvântarea făgăduită acelora care «ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea»” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014 pp. 429-430).

Studiu suplimentar: Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, secţiunea „Studiul cărţii lui Daniel şi Apocalipsa”, ed. 2007, pp. 110-115.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/evanghelia-de-pe-patmos/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

1.7 Un gând de încheiere (st1 Evanghelia de pe Patmos)

About The Author
-