Monica Cîrtog & Denis Popa; ”1.4 Pavel ajunge la Roma (st1 Apostolul Pavel în Roma)”

Marţi, 3 octombrie – Pavel ajunge la Roma

4. Cum a ajuns Pavel la Roma? Ce lecţie ne putem însuşi de aici cu privire la lucrurile neaşteptate şi nedorite cu care ne confruntăm atât de des în viaţă? Faptele 28:16

Da, Pavel a ajuns în final la Roma, doar că a ajuns în postura de deţinut. Cât de des se întâmplă ca planurile noastre, chiar şi cele mai bine intenţionate, să nu se împlinească aşa cum am anticipat şi am sperat!

Pavel a ajuns la Ierusalim la sfârşitul celei de a treia călătorii misionare cu ajutoarele pentru săraci pe care le strânsese în comunităţile din Europa şi Asia Mică. Mai departe însă s-a petrecut ceva la care nu se aşteptase: a fost arestat şi pus în lanţuri. După ce a fost ţinut în închisoare timp de doi ani în Cezareea, a cerut să fie judecat de cezar. Aproximativ la trei ani după arestare, a ajuns la Roma, dar probabil că nu aşa cum intenţionase atunci când i-a scris bisericii din Roma, cu ani în urmă, despre planul lui de a o vizita.

5. Ce ne spun textele următoare despre timpul petrecut de Pavel la Roma? Ce lecţie putem învăţa de aici? Faptele 28:17-31

„Nu prin predicile lui Pavel, ci prin lanţurile sale a fost atrasă atenţia curţii asupra creştinismului. Ca întemniţat, el a sfărâmat din sufletele multora lanţurile care-i ţineau în robia păcatului. Şi aceasta nu era totul. El declară: «Cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu» (Filipeni 1:14).” – Ellen G. White, Faptelor apostolilor, ed. 2014, p. 342

De câte ori a luat viaţa ta întorsături neaşteptate, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi spre binele tău? (Vezi Fi li peni 1:12.) Cum pot şi cum ar trebui să te ajute aceste experienţe să ai încredere că Dumnezeu are în grija Sa lucrurile din care nu pare a ieşi nici un bine?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.