Monica Cîrtog & Marius Stancu „1.3 Mai mult decât cunoştinţe teoretice (st1 Conflictul cosmic)”

Luni, 2 aprilie – Mai mult decât cunoştinţe teoretice

Noi nu cunoaştem cauza apariţiei răului, dar ştim din Scriptură că răul a apărut în inima lui Lucifer, în cer. În afară de detaliile fascinante pe care le primim în scrierile lui Ellen G. White (vezi, de exemplu, capitolul „Originea răului” din cartea Tragedia veacurilor), Scriptura nu ne dezvăluie prea multe despre cum a apărut răul în cer. Ne oferă totuşi multe detalii despre cum a apărut pe pământ.

2. Ce declaraţii ne arată că Adam şi Eva au avut partea lor de vină în cele întâmplate? Geneza 3:1-7

Realitatea tristă este că Eva avea cunoştinţă de porunca lui Dumnezeu pentru ei. Ea însăşi a repetat-o: „Dumnezeu a zis: «Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»” (Geneza 3:3). Din forma pe care o avem în Scriptură, porunca nu amintea nimic despre atingerea fructului, dar Eva ştia adevărul că, dacă mânca din fruct, avea să moară.

Satana a lăsat-o să repete porunca, dar a contrazis-o clar şi categoric: „Şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri»” (Geneza 3:4).

Nici nu se putea o negare mai clară! La început, Satana a abordat-o pe Eva subtil, dar, din momentul în care a reuşit să-i capteze atenţia şi a văzut că ea nu se opune, a contestat deschis porunca Domnului. Tragic este că Eva fusese prevenită. Nu putea pretinde că n-a ştiut. A ştiut!

Şi, cu toate că a ştiut, tot a săvârşit răul. Cunoaşterea n-a fost suficientă pentru a o feri de păcat (nici pe Adam, care a ştiut şi el adevărul) în acel mediu desăvârşit din Eden. Atunci să nu ne amăgim cu gândul că, pentru a fi mântuiţi, cunoaşterea ne-ar fi suficientă. Da, noi ştim ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, pe lângă cunoaştere, avem nevoie şi de atitudinea de ascultare.

Dumnezeu a spus ceva, Satana a spus cu totul altceva. În ciuda cunoştinţelor pe care le aveau, Adam şi Eva au ales să asculte de vorbele lui Satana. Gândeşte-te cât de puţin s-a schimbat situaţia de-a lungul mileniilor. Cum ne putem feri de greşeala lor?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/conflictul-cosmic/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.