Views

Monica Cîrtog & Denis Popa; ”1.3 Dorinţa lui Pavel de a ajunge la Roma (st1 Apostolul Pavel în Roma)”

Luni, 2 octombrie – Dorinţa lui Pavel de a ajunge la Roma

În generai, cea mai eficientă cale de comunicare este cea directă, personală. Astăzi, putem comunica prin telefon, prin poşta electronică, prin mesaje SMS sau apel video, însă cea mai bună cale de comunicare rămâne cea faţă către faţă. De aceea Pavel i-a anunţat pe romani în epistola sa că intenţiona să-i vadă personal. El a dorit să le facă cunoscută intenţia sa de a-i vizita, precum şi motivul vizitei.

2. Citeşte Romani 15:20-27. De ce spune Pavel că nu a reuşit să ajungă în Roma până atunci? Ce l-a determinat să ia decizia de a merge acolo? Ce rol au avut misiunea şi mărturisirea în luarea acestei decizii? Ce putem să învăţăm despre misiune şi despre mărturisire, din cuvintele lui de aici?

Marele misionar al neamurilor a simţit un îndemn continuu de a vesti Evanghelia în teritorii noi, lăsându-i pe ceilalţi să lucreze în locurile unde Evanghelia fusese deja propovăduită. În acele zile, când creştinismul era la început şi lucrătorii erau puţini, Pavel şi-ar fi risipit energia misionară preţioasă dacă ar fi lucrat în zonele în care se pătrunsese deja. El a zis: „Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul”, aşa încât, „cei ce n-auziseră de El” să-L poată cunoaşte (Romani 15:20,21).

Apostolul Pavel nu intenţiona să se stabilească în Roma. Ţinta lui era să evanghelizeze Spania. El spera să obţină ajutorul creştinilor din Roma pentru acest plan îndrăzneţ.

3. Ce idee importantă şi interesantă cu privire la iudei şi neamuri exprimă Pavel în Romani 15:27?

Reciteşte Romani 15:20-27. Observă cât de mult şi-a dorit Pavel să păstorească şi să slujească. Pe tine ce te motivează să slujeşti?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

1.3 Dorinţa lui Pavel de a ajunge la Roma (st1 Apostolul Pavel în Roma)

About The Author
-