Gabriel Radu; ”1.2 Persecutorul creştinilor (st1 Pavel, apostolul neamurilor)”

Duminică, 25 iunie – Persecutorul creştinilor

Saul din Tars este menţionat prima dată în cartea Faptele apostolilor în relatarea despre uciderea lui Ştefan cu pietre (Faptele 7:58) şi în legătură cu persecuţia mai amplă declanşată în Ierusalim (Faptele 8:1-5). Petru, Ştefan, Filip şi Pavel sunt protagoniştii acestei cărţi, deoarece ei au luat parte la evenimentele premergătoare răspândirii credinţei creştine dincolo de hotarele lumii iudaice. Ştefan are o importanţă aparte, pentru că propovăduirea şi martiriul lui se pare că au avut un impact extraordinar asupra lui Saul.

Ştefan era un evreu vorbitor de greacă şi unul dintre primii şapte diaconi (Faptele 6:3-6). Conform relatării din Faptele apostolilor, câţiva iudei veniţi din diaspora şi stabiliţi la Ierusalim (Faptele 6:9) au început o discuţie în contradictoriu cu Ştefan pe tema celor predicate de acesta despre Isus.

1. Ce acuzaţii i-au fost aduse lui Ştefan? La ce alte acuzaţii ne trimit ele cu gândul? Faptele 6:9-15; Matei 26:59-61.

Ostilitatea aprinsă faţă de cele predicate de Ştefan pare a avea două cauze. În primul rând, Ştefan i-a înfuriat pe oponenţii săi, fiindcă nu punea accentul principal pe lucrurile care deveniseră esenţa iudaismului şi care erau considerate simbolurile identităţii religioase şi naţionale: legea iudaică şi templul. În al doilea rând, pe lângă faptul că diminua importanţa acestor embleme ale credinţei iudaice, el Îl aşeza în locul lor pe Isus, Mesia cel răstignit şi înviat.

Nu e de mirare că Ştefan a stârnit mânia lui Saul, fariseul (Filipeni 3:3-6), care, după zelul cu care se împotrivea creştinilor, făcea parte dintr-o grupare strictă şi militantă a fariseilor, caracterizată de fervoare revoluţionară. Crezând că marile profeţii legate de Împărăţia lui Dumnezeu (Daniel 2; Zaharia 8:23; Isaia 40 – 55) urmau să se împlinească în curând, a considerat probabil că era de datoria lui să-L ajute pe Dumnezeu să le aducă la îndeplinire, iar calea era curăţarea Israelului de corupţia religioasă şi de ideea că Isus era Mesia.

Cum putem învăţa să ne temperăm zelul pentru a nu ajunge în situaţia lui Saul?

 

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

Programe populare




Comentariile sunt inchise.